duminică, 31 octombrie 2010

Defileul Deda-Topliţa

Defileul Deda-Topliţa este situat la aproximativ 60 de kilometri de Târgu Mureş este o regiune deosebit de pitorească şi atrăgătoare, cu un potenţial turistic extraordinar, neexploatat încă. Munţii vulcanici Căliman şi Gurghiu sunt străpunşi complet de râul Mureş pe o distanţă de aproximativ 30 km, de-a lungul defileului fiind presărate numeroase aşezări umane, între care se interpun sectoare mai înguste, cu aspect de chei.


Munţii Căliman reprezintă cea mai întinsă unitate montană din Carpaţii Orientali, cu o suprafaţă de aproximativ 2000 km2, fiind cel mai înalt şi spectaculos masiv vulcanic din ţară. Munţii Gurghiu sunt de asemenea munţi vulcanici cu o suprafaţă de aproximativ 1400 km2 şi deşi sunt în umbra Călimanilor, sunt la fel de atrăgători ca aceştia din punct de vedere peisagistic. Ambele masive se caracterizează prin văi strâmte şi adânci, slab populate, culmi lipsite de pasuri de înălţime şi de drumuri bine definite, dar împânzite de cărările şi potecile ciobanilor. La toate acestea se pot adăuga izolarea şi sălbăticia acestor masive. Aceşti munţi se remarcă prin platoul trapezoidal de piatră Scaunul Domnului, misterioasele stânci reprezentând cei Doisprezece Apostoli, ciupercile de piatră de pe platoul vârfului Tihu, vârful Pietrosu Călimanilor (2102m), Stânca Şoimilor de la Stânceni Neagra, Sfinxul de la Gălăoaia, Stânca Listeş din Iod sau [...] Calului din aceeaşi localitate.


Cea mai spectaculoasă porţiune a Defileului Mureşului este în apropierea satului Sălard. Aici povârnişurile repezi ale munţilor şi versanţii foarte apropiaţi fac ca să nu rămână loc decât pentru albia Mureşului şi şosea, pentru calea ferată fiind necesară pe unele porţiuni străbaterea unor tuneluri sub munte. Se remarcă prezenţa unei bălţi termale pe malul râului Mureş, cunoscută sub numele de Micul Banffi, ca o replică la adevăratului Banffi, din staţiunea Bradul aflată în Topliţa. Aici este un binecunoscut loc de camping pentru turişti în porţiunea dintre râul Mureş şi calea ferată. Piscul Sălard accesibil turiştilor curajoşi oferă o privelişte superbă asupra văii Mureşului.

Foto: Horatio Cheţan, Dénes László

Monumentul naturii Scaunul Domnului

Vârful Scaunu (1380 m), numit şi Scaunul Domnului, este cel mai cunoscut punct de atracţie al defileului Mureşului şi se găseşte în zona satelor Deda-Bistra şi Gălăoaia. Acest loc minunat, ca o cetate formată din zidurile stâncilor, oferă o frumoasă panoramă spre crestele mai înalte ale Călimanilor.


Acces:
• din satul Deda-Bistra pe Vârful Zăpodia Ursului, apoi în Şaua Scaunului şi pe vârful Scaunul Domnului
• din satul Deda-Bistra pe drumul forestier de-a lungul Văii Bistra, pe valea Pârâului Zăpodia cu Cale, apoi pe creastă până la Şaua Scaunului, vârful Scaunul Domnului
• din satul Gălăoaia, din dreptul cabanei Gălăoaia pe drumul forestier, apoi pe valea Pârâului Gălăoaia Mică până la Poiana de Mijloc, urmată de coborarea la vârful Scaunul Domnului (durată 6 - 6.30 ore).




Fotografii de Marius-Traian Roşca.

Parcul Naţional Călimani

Amplasare: În raza administrativă a comunelor Răstoliţa, Lunca Bradului
Suprafaţa: 11000 ha
Acces: Din comuna Răstoliţa pe drumul forestier Răstoliţa-Tihu, Mijlocu, 9 km până la limita Parcului. Din comuna Lunca Bradului pe drumul forestier Ilva şi Ilişoara 15 km până la limita sudică a Parcului.
Tipul rezervaţiei: Mixtă

Aspecte geologice / geomorfologice
Parcul Naţional Munţii Călimani Sud se află în regiunea vulcanică cea mai importantă din ţară, importanţă care rezidă atât din întinderea sa cât şi ca amploare - volum de rocă precum durata în timp a erupţiilor. Munţii Călimani aparţin de grupul de munţi vulcanici ai Carpaţilor Orientali, constituit dintr-o uriaşă construcţie vulcanică aşezată pe un substrat format din şisturi cristaline caracteristice Carpaţilor şi sedimentele mezozoice ale bazinului ardelean. Elementul principal al munţilor Călimani îl constituie caldera ce reprezintă şi limita Parcului Naţional Călimani Sud, cu un diametru de cca 10 km formată în urma activităţilor vulcanice din pliocen şi care este deschisă spre nordul masivului. Din punct de vedere geologic masivul are o structură simplă. Structurile geologice mai vechi sunt constituite din sedimente vulcanice pontice-brecii. Structurile geologice mai noi ale munţilor Călimani sunt constituite din roci efuzive scurgeri de lave.
În zona Negoiului Românesc s-au format şi stocuri de sulf exploatate până nu demult. Structura geomorfologică a Munţilor Călimani Sud se aseamănă cu cea a Munţilor Gurghiu şi Harghita, din lanţul eruptiv sudic. În partea vestică se întind platouri alcătuite din aglomerate, piroclastite şi lave, iar în partea estică se înalţă formaţiuni vulcanice care domină cu câteva sute de metri platourile vestice.

Masivitatea întregului munte este accentuată de prezenţa unor arii coborâte, cu depresiunile marginale, Topliţa şi Defileul Mureşului între Topliţa şi Deda. Regiunea este dominată de culmea înaltă, care, în parte, constituie marginea calderei: Călimanul (2013 m), Iezerul Călimanului (2031 m), Bradu Ciont (1899 m), Răchitiş (2021 m), Pietricelu (1993 m), Negoiul Unguresc (2081 m), Pietrosul (2100 m) etc. Energia reliefului este concretizată prin valori de 500-800 m, cele maxime înregistrându-se în jurul calderei. Altitudinea minimă din Parcul Naţional Călimani Sud propus este de 900 m (limita sudică Tihu), iar altitudinea maximă este de 2100 m (Vârful Pietrosul), diferenţă de 1200 m. În zona Parcului Naţional Căliman Sud, versanţii cu înclinaţii de peste 30 de grade reprezintă din totalul suprafeţelor procentul de 77.6%, cu o expunere accentuată la eroziunea solurilor. Înfiinţarea unei arii protejate ar oferi un control riguros.

Aspecte hidrologice
Zona protejată se extinde în două bazinete hidrografice - Răstoliţa şi Ilva, colectând apele a numeroase pâraie secundare cu debite permanente, unele apropiindu-se de 1 mc /secundă . Afluenţii principali a pârâului Răstoliţa sunt pâraiele Mijlocu, Tihu, a căror debite vor fi captate de un baraj hidrotehnic în construcţie la limita sudică a Parcului Naţional. Afluenţii principali a pârâului Ilva sunt Pietrosu, Negoiu, Drăguşa, Ilişoara Mare, Ilişoara Mică. O parte din debitele lor vor fi captate şi conduse printr-un tunel subteran în valea Răstoliţa la barajul hidrotehnic.

Vegetaţie
Vegetaţie naturală este reprezentativă pentru munţii Carpaţi, cu 25 de endemisme carpatice şi numeroase rarităţi, fondul forestier este dominat de păduri natural fundamentale (91%), iar fauna este bine reprezentată prin carnivorele mari (urs, lup, râs), ocrotite pe plan internaţional. Vegetaţia este variată, cu o pregnantă notă de originalitate. Cu uşurinţă se pot distinge în munţii Călimani următoarele etaje de vegetaţie:
• etajul montan mijlociu
• etajul montan superior
• etajul subalpin (expresiv reprezentat)
• etajul alpin

Etajul montan mijlociu este dominat de fitocenoze lemnoase aparţinând asociaţiei Chrysanthemo rotundifolio-Piceo-Fagetum.

Etajul montan superior începe de la o altitudine de aproximativ 1200 m şi are limita superioară oscilant, între 1700-1750 m altitudine. Până la 1750 m altitudine molidişurile formează arborete compacte, cu elemente florale europene, eurasiene, montan eurasiene şi alpine, circumboreale. În pajiştile montane, datorită suprapăşunatului, flora s-a degradat şi a invadat specia Nardus stricta.

Etajul subalpin se situează deasupra limitei pădurilor, între 1700 m şi 1950 m, fiindcă se acumulează un plus de căldură pe versantul sudic al munţilor Călimani. Asociaţiile dominante sunt cele de Pinetum mugi carpaticum (Jneapănul) care formează jnepenişuri dese cu exemplare ce depăşesc 2 m lungime, iar cu altitudinea la 1990 m, ating doar 40-50 de cm. Cu toate intervenţiile ciobanilor (tăiere, incendiere), jnepenişurile persistă pe toată lăţimea crestei principale a Călimanilor. Asociaţiile de Rhododendron şi Vaccinium myrtifolii-Pinetum adăpostesc multe specii de plante rare dintre care Gentiana punctata, Senecio glaberimus, Campanula rotundifolia. Sunt frecvente tufişurile de Vaccinium myrtifolium, Vaccinium vitis-idaea, speciile caracteristice pajiştilor alpine. La altitudinea de 1800-2000m, între tufele de Rhododendron kotschy şi Juniperus communis ssp. nana sunt răspândite covoare largi de Vaccinium uliginosum, asociate cu Vaccinium myrtifolium, Vaccinium vitis-idaea. Pe versanţii vârfului Izvorul Călimani, molidişurile apar amestecate cu ienupăr, aparţinând asociaţiei Piceeto-Juniperetum nanae, urcând până la 1950 m altitudine. Jnepenişurile şi ienuperetele ocupau suprafeţe întinse atât pe versanţii transilvăneni, cât şi pe cei moldoveni, în trecutul nu prea îndepărtat, dar au fost defrişate şi incendiate pe mari suprafeţe. Jnepenişurile persistă pe toată lăţimea crestei principale a Călimanilor pe partea versantului sudic, dar sunt necesare de luat măsuri prompte pentru stoparea fenomenului de distrugere.

Etajul alpin este dominat de pajiştile alpine din jurul vârfurilor care au peste 1800 m altitudine. Ciclul de vegetaţie fiind foarte scurt, speciile înfloresc în aceeaşi perioadă de timp. Aici temperaturile medii anuale negative, curenţii permanenţi, reci de aer, cantitatea mare de zăpadă, care persistă în cotloane şi vara, troficitatea foarte scăzută a solului şi radiaţiile ultraviolete puternice limitează existenţa speciilor. Asociaţia dominantă este de Agrostio-Juncetum. În jurul vârfurilor Juncus trifidus acoperă solul în proporţii de până la 80-90%. Cealaltă specie foarte răspândită este Festuca airoides. Vegetaţia alpină din munţii Călimani Sud a rămas în stare naturală datorită accesibilităţii dificile a crestei Călimanilor. Observaţiile ne arată că aceste comunităţi sunt foarte vulnerabile la factorii de mediu şi factorii antropogeni, se regenerează extrem de greu. Din această cauză, populaţiile sunt reprezentate prin exemplare puţine şi dispar uşor în urma acţiunii factorilor perturbatori. Principalele pericole sunt păşunatul şi turismul necontrolat. Experienţele au demonstrat că în această zonă, cu productivităţi scăzute de masă verde pentru animale, nici cu administrare de îngrăşăminte nu s-au obţinut productivităţi semnificative. Toate aceste aspecte ne îndeamnă să păstrăm nealterate pajiştile alpine, care ne încântă vara în perioada înfloririi.

Fauna
În Europa carnivorele mari sunt specii periclitate şi au fost exterminate în multe din fostele areale. Munţii Călimani Sud sunt o zonă în care lupul, ursul si râsul sunt prezenţi în densităţi apropiate condiţiilor naturale. Lupii şi urşii sunt prezentaţi în Anexa II ca specii strict protejate, iar râsul apare în Anexa III ca specie protejată în "Convenţia privind Fauna Sălbatică din Europa si Habitatele Naturale" (Convenţia de la Berna) din 19 septembrie 1979. Râşii (Lynx lynx L) se consideră a fi în densităţi optime, adică 1 râs/10000 ha. Aceste populaţii sunt importante deoarece reprezintă o sursă importantă de variabilitate genetică.

Pe teritoriul Parcului Naţional Călimani, carnivorele mari reprezintă componente distincte ale ecosistemelor forestiere şi depind în măsură foarte mare de abundenta ierbivorelor în privinţa hranei si a habitatului. În etajul montan superior, principalul ierbivor este cerbul (Cervus elaphus L.), efectivele de căpriori (Capreolus capreolus L.) şi de mistreţi (Sus scrofa) fiind mici. Pisica sălbatică (Felix silvestris Schreber.) este puternic concurat de râşi, dar se pot observa în etajul montan inferior. Jderul de copac (Martes martes L.) găseşte condiţii favorabile în arboretele seculare de amestecuri de răşinoase şi foioase, în scorburile arborilor bătrâni. Vidra (Lutra lutra) nu a mai putut fi observată în ultimii ani lângă pâraiele montane cu păstrăvi. Cauza este braconajul, care a decimat şi populaţiile de păstrăvi (Salmo trutta fario L.), prezentă încă în anii 80 în număr optim în pâraiele Răstoliţa-Tihu, Răstoliţa-Mijlocu, Ilva Mare, Ilva Mică, Pietrosu, Negoiu, Drăguşa.

Ornitofauna datorită particularităţilor fizico-geografice, floristice şi peisagistice este diversă. În Munţii Călimani Sud au fost identificate 135 de specii, reprezentând 56% din fauna ornitologică din Carpaţii României. Condiţiile aspre ale înălţimilor masivului Călimani, prezenţa în tot cursul anului a oamenilor ce lucrează la exploatarea minieră de pe Negoiul Românesc şi turmele de oi cu numeroşi câini de pază au determinat dispariţia din fauna munţilor Călimani a cocoşului de mesteacăn (Lyrurus tetrix L.). Ultimele exemplare s-au semnalat la Iezerul Călimanilor în anul 1969. În luna noiembrie a anului 1968, pe Răchitiş, au fost observaţi 6 cocoşi şi 3 femele de cocoş de mesteacăn (Lyrurus tetrix). Din clasa Reptile amintim Vipera berus L. identificată la Răchitiş şi Coronella austriaca Laurenti.

Înfiinţarea Parcului Naţional Călimani în judeţul Mureş a fost iniţiat de Asociaţia Rhododendron în anul 1992 printr-o documentaţie ştiinţifică înaintată Academiei Române.

Defileul Mureşului

Amplasare: Cursul râului Mureş prin comunele Deda, Răstoliţa, Lunca Bradului, Stânceni
Suprafaţa: 6000 ha
Acces: Tg. Mureş DN 15 - Reghin, Topliţa
Tipul rezervaţiei: Mixtă

Aspecte geologice / geomorfologice
În zona Rezervaţiei peisagistice defileul Mureşului se întâlnesc substraturi având ca principale componente geologice andezitele şi andezitele bazaltice, roci rezultate din erupţia magmei venită din adâncime. Structurile geologice mai vechi sunt constituite din sedimente vulcanice pontice-brecii, microbrecii, tufe vulcanice-care sunt legate între ele prin cimenturi piroclastice, alcătuite din andezite piroxeno-amfibolice. Relieful este determinat de orientarea est-vest a defileului îngust, cu unele deschideri în zona Borzia, Răstoliţa, Lunca Bradului, Stânceni, străjuite de versanţii munţilor Călimani (nord) şi Gurghiu (sud). Expoziţia dominantă a versanţilor în partea munţilor Gurghiului (Sebeş-Jod-Sălard-Gudea) este Nord, Nord-Est, Nord-Vest, iar în partea munţilor Călimani (Gălăoaia-Răstoliţa-Lunca Braduiui-Zebrac) este Sud, Sud-Est, Sud-Vest.


Aspecte hidrologice
Defileul este rezultatul activităţii apei Mureşului de a lungul secolelor pe traseul său între munţii Gurghiului şi Călimani. Toate aşezările umane sunt situate pe malul apei , drumurile de acces urmăresc cursul apei . Mureşul la intrare în defileu are debitul mediu de 10 mc/sec, iar la ieşire 23 mc/sec. Pe parcurs adună apele păraielor din bazinele Mermezeu, Zebrac, Gudea, Ilva, Sălard, Răstoliţa, Iod, Gălăoaia, Borzia, Bistra.


Vegetaţie
Cea mai mare parte a teritoriului este acoperită de păduri. În urma lucrărilor de silvicultură din anii 70 se semnalează reducerea proporţiei făgetelor în favoarea molidişurilor. Asociaţiile vegetale lernnoase se află, totuşi, într-un echilibru dinamic. În lipsa intervenţiilor antropogene drastice (defrişări), succesiunea duce la stadiul de climax. Pădurile de luncă sunt prezente aproape în tot cursul defileului, lângă râul Mureş. În amonte de Lunca Bradului ele au o răspândire mai redusă, cu predominarea speciilor de Salix (S. triandra, S. viminalis, S. pentandra). În aval de Lunca Bradului, pâlcurile sunt mai mari, iar speciile dominante devin, de astă dată, Alnus glutinosa şi Alnus incana. Cele mai frumoase aninişuri sunt cele în al căror strat ierbaceu predomină Matteucia strutiopteris din jurul localităţilor Androneasa şi Răstoliţa. În zonele de îngustări excesive ale defileului, în locul pădurii s-au instalat buruienişurile de luncă cu câteva exemplare de salcie şi arin. Aceste formaţiuni ierboase de talie înaltă sunt foarte bogate în specii, rnulte cu flori mari şi aspect decorativ, ca de ex. Telekia speciosa, Filipendula ulmaria, Chaerophyllum hirsutum subsp. glabrum, Carduus nutans, Cirsium erisithales, Thalictrum aquilegifolium, reprezentând o notă aparte în peisaj. Datorită expoziţiei dominante sudice şi sud-vestice, pantei mari de până la 60°-80°, microclimei specifice calde, pe solul scheletic al stâncilor sunt prezente numeroase elemente mediteraneene şi continentale, care lipsesc din restul teritoriului, ex: Asperula cynanchica, Dianthus barbatus, Hieracium hoppeanum, Silene armeria, Tencrium chamaedrys, Festuca rupicola, Sedum sexangulata, Allium senescens, Veronica orchidea. Din flora stâncilor se mai remarcă specii ca Sempervivum marmoreum, Dianthus carthusianorum, Silene dubia, Centaurea erdneri, Iris nyaradiana, Thymus pulegioides, Saxifraga paniculata.


Fauna
Fauna este bogată şi cuprinde toate speciile caracteristice zonelor montane inferioare şi deluroase înalte. Fauna ichtiologică este bine reprezentată în râul Mureş, cu capacitate biogenică ridicată. Specia dominantă este scobarul (Chondrostoma nasus), porţiunea fiind considerată zona scobarului. Ca specii frecvent întâlnite, dar în număr mult mai redus, se găseşte mreana (Barbus meridionalis petenyi), cleanul (Leuciscus cephalus), beldiţa (Alburnoides bipunctatus), porcuşorul (Gobio gobio), mihalţul (Lota lota). Se mai găsesc rar exemplare prinse din următoarele specii: este încă prezentă în zonă, Lostriţa (Hocho hucho L.), introdusă în râul Mureş în anul 1963, considerându-se că ar fi în arealul natural. Este specie de faună protejată, prevăzută în anexa III al Convenţiei de la Berna. Lipanul (Thymallus thymallus L) se găseşte în număr redus în râul Mureş, având densitate mai mare la gura văilor pâraielor de munte (Răstoliţa, Ilva, Sălard, Gudea, Bistra). Este specie de faună protejată, prevăzută în anexa III al Convenţiei de la Berna (Convenţia privind Fauna Sălbatică din Europa şi Habitatele Naturale). În păduri şi mai ales vara, în apropierea zmeurişurilor, este foarte frecvent observat ursul (Ursus arctos L.), unele exemplare mai bătrâne provocând pagube chiar în gospodăriile oamenilor, din intravilanul localităţilor. Cerbul (Cervus elaphus L.) se poate observa boncănind la marginea satelor. Efectivele de căpriori (Capreolus capreolus L.) şi de mistreţi (Sus scrofa) sunt mici, dar mistreţul poate fi uşor de observat lângă căpiţele de fân iarna. Lupii (Canis lupus L.) trăiesc pe un teritoriu mare, urmele lor pot fi observate la trecerile dintre Munţii Călimani şi Munţii Gurghiu. La observaţii mai atente se descoperă în arboretele puţin deranjate pisica sălbatică (Felix silvestris Schreber.) puternic concurată de râşi în munţi. Jderul de copac (Martes martes L.) găseşte condiţii favorabile în arboretele seculare de amestecuri de răşinoase şi foioase, în scorburile arborilor bătrâni. Vidra (Lutra lutra) a mai putut fi observată rar în ultimii ani pe malul Mureşului. Mamiferele mici sunt reprezentate prin Microtus agrestis, Pitymys subterraneus, Apodemus flavicollis, Sorex araneus, Sorex minutus, Neomys fodiens, unele dintre ele creând probleme proprietarilor de cabane. Fauna ornitologică a defileului Topliţa-Deda este determinată de ecosistemele munţilor Gurghiu şi Căliman, respectiv de luciul relativ mare de apă al râului Mureş. Clima zonei între cei doi munţi este rece, cu curenţi de aer permanenţi, ceea ce determină într-o anumită măsură şi speciile ce se găsesc aici. În acest defileu, după mai mulţi ani de observaţii s-au determinat 112 specii de păsări.

Foto: Ovidiu Dărămuş, Monica, Dragoş Székely,

Bujorul de stepă de la Zau de Câmpie

Amplasare: Comuna Zau de Câmpie, comuna Valea Largă
Suprafaţa: 3.49 ha
Acces: staţie CFR Zau de Câmpie, calea ferată Luduş - Beclean; pe şosea oraş Luduş DJ 151 Zau de Câmpie - 2 km DA - Valea Largă
Tipul rezervaţiei: Botanică

Aspecte geologice / geomorfologice
Regiunea geomorfologică Depresiunea Transilvaniei cu forme de relief în care predomină versantul cu configuraţie ondulată cu înclinaţie de 20° şi expoziţie sud-estică. Teritoriul rezervaţiei este cu expoziţie est, sud-estică, cu înclinaţie generală de 15-20° spre valea Bota Mare. Formaţiuni deluroase, alternate de văi, alcătuite din formaţiuni terţiare, cu straturile depuse în mările neogene având o grosime de 500 m.


Aspecte hidrologice
Bazinul hidrografic al Pârâului de Câmpie cu cursuri de apă necodificate şi nepermanente.

Aspecte climatologice
Climat continental de silvostepă:
• temperaturi medii anuale 9°C
• temperatura minimă luna ianuarie 20°C
• temperatura maximă luna august 36.5°C
• precipitaţii medii anuale 600 mm/mp
• regim eolian caracterizat prin rafale cu tărie mijlocie


Vegetaţie
Fâneaţă xeromezofilă, formată din 2 parcele predominând formele xeromezofile şi mezofite, micro-mezoterme şi moderat termofile. Au fost identificate 359 de specii de plante cuprinse în 43 ordine, 63 familii şi 216 genuri. Specia protejată Bujorul de stepă (Paeonia tenuifolia) are perioada de înflorire începutul lunii mai şi vegetează pe una din parcele în densitate de aprox. 3-10 ex/mp, acoperind cca 50% din suprafaţă iar pe a doua parcelă are o densitate mai redusă de cca 1-3 ex/mp pe cca 10% din suprafaţă. Alături de această specie mai vegetează şi Iris humilis, Nepeta ucranica, Paucedanum tauricum, Crambe tataria.

Fauna
Fauna nu prezintă elemente deosebite, fiind o faună normală pentru fânaţele xeromezofile.

Rezervaţia de stejar pufoşi Daneş

Amplasare: Comuna Daneş, sat Criş
Suprafaţa: 11.9 ha
Acces: Tg. Mureş DN E 15 Sighişoara - DN 14 Daneş - DJ 143 Criş
Tipul rezervaţiei: Forestieră

Aspecte geologice / geomorfologice
Situat în Podişul Târnavelor în zona de SE a Podişului Transilvaniei. Altitudine între 350 şi 680 m. Teritoriul aparţine de panonian fiind alcătuit din argile marnoase şi nisipuri pe 99% din suprafaţă şi halocen (pietrişuri şi nisipuri) pe 1% din suprafaţă. Formează straturi slab ondulate, larg boltite sub formă de domuri separate prin sinclinale largi.

Aspecte hidrologice
Bazinul hidrografic Târnava Mare cu cursuri de apă mai importante Şipoţelul, Cioranul şi Fânaţe. Alimentarea pâraielor pluvio-nivală cu debite variabile şi minime la sfârşitul perioadei de vară.


Vegetaţie
Pădurea de stejari pufoşi, caracteristică zonelor de silvostepă, se găseşte în judeţul Mureş în etajul gorunului la altitudini cuprinse între 500-650 m, pe versanţi repezi (25-40°) cu expoziţie sudică. Pădurea face parte din categoria funcţională pentru protecţia solului. Tip floră identificată este Brachypodium-Geum-Pulmonaria. Sunt păduri natural fundamentale, de producţie mijlocie arborete echiene cu densităţi 0.6–0/7. Compoziţia pădurilor este de 10 stejar pufos - arborete pure şi echiene, reprezentând lăstărişuri de generaţia a II-a. Vârsta variază între 80-100 de ani, diametrele medii sunt cuprinse între 20-24 cm şi înălţimi medii cuprinse între 11-14 m, arbori rău conformaţi. Subarboretul este compus din sânger, lemn câinesc etc., care acoperă suprafaţa de 30-40% cu o densitate de 0.2-0.3. Pădurea are asigurată paza datorită condiţiilor naturale de acces şi pantă.

Fauna
Fauna este caracteristică pădurilor din zona de dealuri înalte. Speciile cele mai frecvent observate sunt căpriorul, iepurele, mistreţul, fazanul, cu menţiunea că habitatul lor nu este redus doar la suprafaţa rezervaţiei.

Stejarii seculari de la Breite

Amplasare: Municipiul Sighişoara
Suprafaţa: 70.0 ha
Acces: Tg. Mureş DN E15 Sighişoara
Tipul rezervaţiei: Forestieră

Aspecte geologice / geomorfologice
Regiune deluroasă cu versanţi cu înclinare uşoară şi expoziţie parţial însorită. Substratul geologic de natură sedimentară situat pe o umplutură neogenă a bazinului Transilvaniei din depozite formate din argile marnoase şi nisipuri.


Vegetaţie
Zona este amplasată în etajul staţiunilor forestiere deluros de gorunete. Păşune de zonă colinară cu stejari seculari, cu vârste cuprinse între 400 şi 600 ani cu aşezare neuniformă, în grupuri mici, cu densităţi de 0.1-0.2. Arborii sunt în proporţie de 80-90% viabili, cu semne de lâncezire slabă. Ramuri înfrunzite cu aspect tipic de arbori singulari, cu coroana largă acoperind tot trunchiul. Diametrul arborilor cuprins între 1.0-1.8 m şi cu înălţime de 12-20 m. Vegetaţia ierboasă este cea tipică mezoxerofită pentru zonele colinare.


Fauna
Fauna nu prezintă caractere deosebite, fiind o faună normală pentru pădurile şi păşunile din zona colinară.

Foto: Aici, Dolfy

Pădurea Săbed

Amplasare: Comuna Ceuaşul de Câmpie, sat Săbed
Suprafaţa: 59.3 ha
Acces: Tg. Mureş - DJ 152 22 km - DC143 1km
Tipul rezervaţiei: Mixtă

Aspecte geologice / geomorfologice
Regiunea geomorfologică Depresiunea Transilvaniei cu forme de relief în care predomină versantul cu configuraţie ondulată cu înclinaţie de 20° şi expoziţie sudică. Substratul geologic este reprezentat de marne argiloase, argile şi luturi cu intercalaţii de vârstă din neogen-miocen.


Vegetaţie
Zona este situată în etajul fitoclimatic al pădurilor de cvercinee. Vegetaţia dominantă este pădurea instalată artificial pe un teren degradat, cu eroziuni puternice ale solului, între anii 1892-1899, completată pe parcursul anilor. Scopul a fost crearea unui model pentru cercetarea posibilităţilor de reconstrucţie ecologică a terenurilor degradate din Câmpia Transilvaniei. Lista speciilor lemnoase inventariate în anul 1993 cuprinde 75 de specii. Se înregistrează fenomenul accentuat de uscare a pinului silvestru şi negru. Aici se găseşte cel mai mare arboret de Iuniperus virginiana din ţară. Etajul subarbuştilor este foarte bine reprezentat pe toată suprafaţa rezervaţiei. Speciile mai frecvente sunt păducelul, sângerul, lemnul câinesc, cornul etc. Regenerarea naturală este activă din partea speciilor frasin, jugastru, diverse foioase tari. După trecerea unui secol se observă o succesiune a vegetaţiei forestiere, speciile autohtone eliminând treptat speciile exotice, succesiunea continuând spre tipul natural de pădure stejereto-gorunet de productivitate mijlocie, bine structurat şi etajat, cu un etaj de arbuşti bine dezvoltat. Speciile exotice în această etapă se conservă bine.

Fauna
Vegetaţia bogată adăposteşte o faună diversificată. Dintre mamiferele mari amintim căprioarele, care se adăpostesc în tufişurile dese, mistreţii, iar dintre răpitoare vulpea, hermelina, nevăstuica. Speciile de păsări sunt bine reprezentate. Între anii 1960-1969 au fost inventariate 105 specii, din care 55 specii clocitoare, 14 specii clocitoare pe terenurile învecinate, 10 specii probabil clocitoare, 9 specii mai rar observate, 17 oaspeţi de iarnă.

Lacul Ursu Sovata

Amplasare: Sovata
Suprafaţa: 79.0 ha
Acces: Tg. Mureş - DN 13A – Sovata
Tipul rezervaţiei: Mixtă


Aspecte geologice / geomorfologice
Zona se încadrează în unitatea geomorfologică a Carpaţiilor Orientali din grupa Munţilor Gurghiului caracterizaţi prin preponderenţa aglomeratelor vulcanice eterogene remarcându-se prin procentul ridicat al bucăţilor de andezite cu amfiboli. Buna conservare a reliefului vulcanic se datorează vârstei relativ recente a manifestărilor vulcanice din al treilea ciclu de erupţie, care a generat conurile vulcanice actuale Aspecte hidrologice: Zona se încadrează în bazinul hidrografic Niraj. Masivele de sare din regiunea subcarpatică constituie un mediu favorabil dezvoltării lacurilor sărate. Lacul Ursu sa format în perioada 1875-1880 prin prăbuşirea unei exploatări de sare care ulterior s-a umplut cu apă din pâraiele de pe versanţi. Lacul Ursu are lungimea de 400m şi lăţimea maximă de 170m cu o suprafaţă de 40.235 mp, având adâncimea maximă de 18.10 m şi cea medie de 10 m. acest lac are salinitatea maximă de 250mg/l fiind un lac helioterm, apele acestuia se încălzesc puternic sub influenţa razelor solare, ajungând la adâncimea de 3m la temp de 50-60°C.


Vegetaţie
Masivul de sare este protejat de un strat subţire de sol argilos în amestec cu gresie nisipoasă pe care există păduri seculare cu o vegetaţie foarte bogată. Speciile de plante lemnoase cele mai des întâlnite sunt: fagul (Fagus silvatica), carpenul (Carpinus betulus), stejarul (Quercus robur), gorunul (Quercus petraea). În anumite părţi întâlnim şi grupuri de molizi (Picea excelsa) şi pini (Pinus silverstris, Pinus nigra) sădiţi. Alte esenţe lemnoase în amestec cu cele amintite sunt: cireşul sălbatic (Cerasus avium), plopul tremurător (Populus tremula), mărul pădureţ (Malus silvestris), cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea), păducelul (Crataegus monogyna), alunul (Corylus avellana), frasinul (Fraxinus excelsior), jugastrul (Acer campestre), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), iar dintre plantele lemnoase căţărătoare curpenul (Clematis vitalba) şi iedera (Hedera helix). Este surprinzător de bogată şi flora erbacee a pădurilor. În luna iulie solul este acoperit in proporţie de 25-40% de un covor ierbos, care cuprinde 30-35 de specii. Această abundenţă provine din elementele obişnuite de pădure, dar remarcăm şi prezenta unor flori endemice ca: lăptucul oii (Telekia speciosa - endemism intracapatic) şi plante rare ca papucul doamnei (Cypripedium calceolus) şi crinul de pădure (Lilium martagon).

Fauna
Zona protejată este în vecinătatea Lacului Ursu, punct turistic intens vizitat. Din această cauză mamiferele mari nu sunt reprezentate, dar restul faunei este cea caracteristică pădurilor de cvercinee din zona dealurilor mijlocii.

Foto: S. Laci, Cos

Parcul natural Seaca

Amplasare: Ibăneşti - Sovata
Suprafaţa: 7700 ha
Acces: Accesul pe Valea Gurghiului se face pe drumul judeţean Reghin-Lăpuşna. Accesul de la Sovata se face prin drumurile forestiere Sebeş, Sovata, Nirajul Mic, Nirajul Mare.
Tipul rezervaţiei: Mixtă

Aspecte geologice / geomorfologice
Pădurile sunt situate în Munţii Gurghiului din grupa central-vestică a Carpaţilor Orientali Din punct de vedere geologic, zona aparţine pliocenului superior cu carapacea formată din produsele fazei levonţiene puternic dezvoltată, Munţii Gurghiului fiind de natură vulcanică. Erupţiile cu andezite şi conglomeratele respective au început în Dacian şi Devanţian, continuând în Cuaternarul inferior. Dacitele sunt roci mai vechi care reprezintă o fază Sarmatică inferioară cu care se consideră că au început erupţiile vulcanice. Unitatea geomorfologică dominantă în această zonă este versantul - configuraţia terenului fiind în cea mai mare parte ondulată. Caldera vulcanică, străjuită de vârfurile Tătarca 1655 m, Seaca Mare 1777 m, Seaca Mică 1732 m şi Poiana Sirod 1229 m, este tipică pentru caracterizarea erupţiilor vulcanice. Pereţii interiori calderei vulcanice sunt foarte abrupţi, cu scurgeri de lespezi iar forma este circulară, cu o deschidere spre Valea Secuieu. Înclinarea medie a versanţilor în zona protejată este de peste 25° iar expoziţia generală parţial însorită şi umbrită, dar din cauza reţelei geografice, apar expoziţii variate dând aspectul unui relief frământat. În jurul vârfului Seaca, spre bazinul Nirajelor se întâlneşte un platou.


Aspecte hidrologice
Reţeaua hidrografică este bogată şi este formată din mai multe văi principale:
• Secuieu cu afluenţii: Arsurii, Maghiarul, Tătarca Mică, Tătarca Mare, Găineasa, Frăsileasa, Seaca Mare, Seaca de Mijloc, Seaca Mică, pârâul Ciobanului, pârâul Corelarii, Sebeşul Mic, Sebeşul Mare cu afluenţii: pârâul Coliba, pârâul Cocoşul, Capra, pârâul Arsuri, pârâul Sebeş-Moldova şi pârâul Călinului.
• Nirajul Mare şi Nirajul Mic
• Pârâul Sebeş şi pârâul Sovata din bazinul Târnavelor


Aspecte climatologice
Climatul este de tip continental, caracteristic subtipului de climat al munţilor mijlocii. Temperaturile medii anuale sunt de 4°C, luna cea mai rece este ianuarie cu -5°C , luna cea mai caldă este iulie cu +18°C. Primăvara, temperatura medie este de 9°C, iar toamna 6°C. Iarna are o durată relativ lungă, stratul de zăpadă acoperă solul în mod continuu, începând din luna decembrie şi până la sfârşitul lunii martie. Precipitaţiile medii anuale sunt în jur de 800-1000 mm, cu un maxim în luna iunie şi un minim în februarie. Frecvent se înregistrează geruri timpurii şi târzii. Regimul eolian este caracterizat printr-o frecvenţă mare a vânturilor din N-NE, din direcţia Munţilor Călimani. Frecvenţa şi intensitatea acestor vânturi se concretizează în doborâturile de vânt înregistrate în ultimul deceniu.


Vegetaţie
Ecosistemul determinant al ariei protejate este cel forestier. Pădurile sunt caracteristice etajului fitoclimatic al munţilor mijlocii, tipul de staţiune predominant fiind cel montan de molidişuri (65%). Factorii ecologici determinanţi sunt altitudinea, condiţiile de sol, panta versanţilor şi expoziţia, care au determinat ca majoritatea arboretelor să fie de productivitate mijlocie. În etajul montan de amestecuri (35%) se găsesc predominant arboretele de productivitate superioară. Ca formaţii forestiere predomină molidişurile pure (68%), urmate de amestecuri de molid, brad şi fag (22%) şi molideto-făgetele (9%). Pădurile natural fundamentale în bazinul Gurghiului reprezintă 51%, pădurile artificiale de productivitate superioară şi mijlocie 39%. Pădurile natural fundamentale în bazinul Nirajelor reprezintă peste 72%. Extinderea pădurilor artificiale a fost posibilă datorită politicii de extindere a răşinoaselor din regimul trecut. Pădurile de limită fiind caracterizate printr-o deosebită fragilitate ecologică şi îndeplinind funcţii multiple (antierozionale, hidrologice, climatice) au fost amenajate în regim de conservare deosebită. Pădurile de interes ştiinţific şi de ocrotire al genofondului şi ecofondului forestier sunt reprezentate de arboretele considerate rezervaţii pentru producerea de seminţe forestiere, respectiv de pădurile destinate ocrotirii cocoşului de munte. În anul 1995 pădurile din zona Seaca au fost afectate de doborâturi masive datorate vânturilor puternice. Exploatarea doborâturilor a fost mult întârziată, din care cauză se observă înmulţirea în masă a dăunătorilor biotici ai pădurilor, care atacă la răşinoase între scoarţă şi lemn.

Fauna
Fondul de vânătoare din Lăpuşna a fost fond de vânătoare al coroanei regale iar în vechiul regim a fost fond de vânătoare prezidenţial. Din această zonă s-au recoltat mai multe trofee de valoare mondială la cerbi, urşi, lupi. Zona reprezintă şi în prezent un interes cinegetic deosebit, dar este afectat grav de braconaj. Instituirea regimului de vânătoare controlată prin crearea rezervaţiei peisagistice va putea contribui la refacerea efectivelor într-un habitat favorabil vânatului mare. Fauna este reprezentativă pentru zona pădurilor din munţii mijlocii, cu efective de cerbi, căpriori, urşi, mistreţi, râs, lup, cocoşi de munte. Pentru ocrotirea cocoşului de munte sunt delimitate suprafeţe de pădure cu destinaţie specială. În pâraiele rezervaţiei cu capacitate biogenetică bună se găseşte păstrăvul indigen, păstrăvul fântânel şi păstrăvul curcubeu. Pâraiele oferă condiţii de relief variate cu porţiuni mai deschise sau mai înguste, cu unele abrupturi, existând condiţii excelente de recreere şi agrement prin pescuit.

Fotografii de Vlad Chindea.

Molidul de rezonanţă de la Lăpuşna

Amplasare: Comuna Ibăneşti, sat Lăpuşna
Suprafaţa: 77.8 ha
Acces: Tg. Mureş DN 15 - Reghin DJ 153C - Gurghiu – DF
Tipul rezervaţiei: Forestieră

Aspecte geologice / geomorfologice
Zonă situată în M-ţii Gurghiului la obârşia văii Gurghiului fiind o zonă specifică de munte cu văi şi culmi pronunţate. Munţii Gurghiului sunt munţi vulcanici, formaţi din andezite şi conglomerate aparţinând din punct de vedere geologic pleistocenului superior. Rocile mai vechi sunt dacitele, iar sub influenţa factorilor externi a început procesul de mineralizare, formându-se astfel soluri profunde foarte bogate în humus cu o circulaţie bună a apei şi substanţelor nutritive.

Aspecte hidrologice
Bazinul hidrografic superior al Văii Gurghiului, situată pe partea dreaptă, fiind foarte bogată în afluenţi, reprezentaţi de cursuri de apă tipice de munte cu curs rapid şi constant. Debitele maxime se înregistrează în lunile de primăvară datorită ploilor şi topitului zăpezii. Densitatea relativă a reţelei hidrografice este de 1,6 km/kmp.


Vegetaţie
Pădurea este constituită ca rezervaţie de seminţe forestiere pentru specia molid, aflată în etajul molidişurilor, arboretele sunt incluse în categoria funcţională 5H. Valoarea genetică a arborilor este de o mare valoare având în vedere aspectele fenotipice. Sunt arborete pure, pluriene, natural fundamentale de producţie superioară cu tip de floră Oxalis-Dentaria. Compoziţia arboretelor este de 90% molid şi 10% specii de brad şi fag. Vârsta arboretelor depăşeşte la elementul molid 170 de ani, dar datorită caracterului de pădure plurienă avem în compoziţie şi arborete de 110-120 ani. Există regenerare naturală de molid de 15-20 ani pe 10% din suprafaţă. Mărimea exemplarelor este excepţională, astfel diametrele medii la molid depăşesc 65-75 cm, înălţimile medii depăşesc 35-38 m. Arboretele sunt afectate de doborâturi de vânt şi de uscare slabă.

Fauna
Fauna este caracteristică pădurilor de conifere din zona munţilor mijlocii. Principalele specii caracteristice sunt cerbul, ursul, lupul, râsul, pisica sălbatică, jderul, cocoşul de munte. Rezervaţia asigură condiţiile de protecţie vânatului mare.

Laleaua pestriţă de la Vălenii de Mureş

Amplasare: Comuna Brâncoveneşti, sat Vălenii de Mureş
Suprafaţa: 2.25 ha
Acces: Tg. Mureş - DN15 - Reghin - DN 15 - Vălenii de Mureş
Tipul rezervaţiei: Botanică

Aspecte geologice / geomorfologice
Situată pe partea dreaptă a râului Mureş în regiunea dealurilor mici şi mijlocii a Podişului Transilvaniei. Teritoriul se încadrează în ţinutul Subcarpaţilor Transilvaniei cu substratul biologic format din roci sedimentare, argile, argile marnoase.

Aspecte hidrologice
Zonă cu umiditate ridicată în perioada ianuarie mai şi septembrie decembrie amplastă în apropiere pârâului Agriş din bazinul hidrografic al râului Mureş.


Vegetaţie
Vegetaţie hidrofilă aparţinând asociaţiei Deschamsietum caespitosa, în care speciile dominante sunt: Deschampsia caespitosa, Agrostis canina, Carex vulpina, Carex leoporina, Carex elongata, Juncus effusus, Cardamine pratensis, Poa pratensis, Ranunculus repens, Lychnis flos-cuculi, Festuca rubra şi Anthoxantum odoratus. În ambianţa cenotică a acestor specii creşte şi se dezvoltă în condiţii optime planta rară şi ocrotită în acest areal Frittilaria meleagris. Perioada de înflorire a acesteia este luna aprilie. Numărul de exemplare pe mp în această staţiune variază între 1 şi 5, având o medie generală de 2.6 ex/mp.

Fauna
Fauna nu prezintă caractere deosebite, fiind o faună normală pentru acest tip de zone.

Pădurea Mociar

Amplasare: Comuna Gurghiu
Suprafaţa: 48.0 ha
Acces: Tg. Mureş - DN 15 - Reghin - DJ 153 – Gurghiu
Tipul rezervaţiei: Forestieră

Aspecte geologice / geomorfologice
Zona centrală a Carpaţilor Orientali, categoria munţilor mijlocii şi joşi din M-ţii Gurghiului amplasată pe platforma râului Mureş pe un teren plan.


Aspecte hidrologice
Bazinul hidrografic al râului Gurghiu cu densitate de 0.8-1.1 km/kmp, cu debite relativ constante având maximul primăvara şi după ploi prelungite. Rezervaţia este situată pe un podiş, fără scurgeri de apă de suprafaţă.


Vegetaţie
Pădurea Mociar reprezintă un interes ştiinţific deosebit datorită vârstei stejarilor cuprinsă între 400-500 de ani. Aceşti stejari reprezintă preexistenţi cu o densitate de 10 stejari multiseculari la hectar, cu diametre medii cuprinse între 1.5-2.00 m şi înălţimi de 23 m. Vitalitatea arborilor este redusă, are fructificaţie la intervale de 10-15 ani, având seminţe sterile. Majoritatea arborilor sunt uscaţi. Existenţa regenerării artificiale de producţie inferioară, sub formă de arboret relativ echien, cu compoziţia 60% stejari, 20% frasin, 10% carpen, 10% plopi tremurători, prezintă pericol pentru supravieţuirea stejarilor multiseculari rămaşi. Există un subarboret cu o densitate de 0.5 pe 35% din suprafaţă, format din păducel, alun, lemn câinesc. Regenerarea de stejari are origine necunoscută cu vârste cuprinse între 35-45 ani, diametre medii 10 cm, înălţimi medii 10-12 m. Înmlăştinarea sezonieră îngreunează regenerarea naturală a pădurii. Pentru salvarea arborilor multiseculari şi propagarea genetică pentru viitor sunt necesare măsuri de înmulţire vegetativă.

Fauna
Fauna este caracteristică pădurilor de stejari din zonele colinare. Regenerarea naturală deasă permit condiţii de refugiu vânatului, parcela fiind vecină cu o păşune. S-au observat specii ca căpriorul, mistreţul, iepurele, păsări răpitoare de zi şi de noapte.

Fotografii de Mihai Cengher şi Lucian H.

Poiana Narciselor Gurghiu

Amplasare: Comuna Gurghiu
Suprafaţa: 3.0 ha
Acces: Tg. Mureş - DN 15 - Reghin - DJ 153 – Gurghiu
Tipul rezervaţiei: Botanică

Aspecte geologice / geomorfologice
Zona centrală a Carpaţilor Orientali, categoria munţilor mijlocii şi joşi din M-ţii Gurghiului amplasată pe platforma râului Mureş cu coline joase mărginite de dealuri submontane, cu înclinaţie uşoară pe direcţia NV-SE alcătuite din depozite neogene aparţinând sarmaţianului şi cuaternarului, alcătuite din argile marnoase şi marne argiloase.

Aspecte hidrologice
Bazinul hidrografic al râului Gurghiu, cu regim hidrologic echilibrat având o desime de 0.8-1.1 km/kmp. Debitele sunt relativ constante cu maxime primăvara şi după ploi abundente. Strat freatic la mică adâncime favorizând dezvoltarea vegetaţiei preponderent mezo-higrofită.


Vegetaţie
Fâneaţă preponderent mezo-higrofilă, speciile mezofile reprezintă majoritatea speciilor, adaptate la repartiţia uniformă a umidităţii, speciile higrofite având o repartiţie mai redusă, existând şi elemente xerofite în zonele însorite. Au fost identificate 164 specii de plante cuprinse în 34 ordine, 47 familii şi 121 genuri. Vegetaţie hidrofilă aparţinând asociaţiei Junco Molinetum, în care speciile dominante sunt: Agrostis stolonifera, Carex fuscus, Carex lasiocarpa, Carex brizoides, Juncus effusus, Cardamine pratensis, Poa pratensis, Ranunculus repens, Caltha palustris, Lychnis flos-cuculi, Festuca rubra. În ambianţa cenotică a acestor specii creşte şi se dezvoltă în condiţii optime Narcisus stelaris. Perioada de înflorire a acesteia este luna aprilie-mai. Numărul de exemplare pe mp în această staţiune variază între 2 şi 10, având o medie generală de 6 ex/mp.

Fauna
Fauna nu reprezintă elemente deosebite, fiind o faună normală pentru fâneţele mezo-higrofite.

Fotografie de aici.

Lacul Fărăgău

Amplasare: Comuna Fărăgău
Suprafaţa: 35.5 ha
Acces: Tg. Mureş DN15 până în loc Dumbrăvioara apoi pe DJ 153 B până în loc. Fărăgău
Tipul rezervaţiei: Mixtă

Aspecte geologice / geomofologice
Zona este situată în Câmpia Transilvaniei pe dealurile dintre Tg. Mureş şi Reghin. Formaţiunile aparţin terţiarului superior şi cuaternarului. Frecvent din acestea apar formaţiuni sarmaţiene şi panoniene formate din argile, argile marnoase şi nisipuri. Lacul este situat pe vale pe direcţia NV-SE, cu înclinare de 10° şi altitudine de 360 m.


Aspecte hidrologice
Situat în Câmpia Transilvaniei, in bazinul hidrografic al râului Mureş, lacul s-a format prin bararea naturala a pârâului Sar cu propriile aluviuni fiind de origine atlantico-boreală reprezentând ultimul lac natural din Câmpia Transilvaniei, supus în anii 1984-1987 unor lucrări de amenajare şi transformare a lacului în iaz şi eleşteu piscicol.
• lungime totală - 750 m
• lăţime totală - 350 m
• adâncime maximă – 4.5 m
• strat de depozite lacustre - 3-5 m

Aspecte climatologice
Climat continental temperat cu temperatura medie anuală 9.8°C, temperatura medie mai-august 20.5°C, precipitaţii medii 680 mm/mp, umezeală relativă 71-78%, regim eolian mediu cu direcţie dominantă NV.


Vegetaţie
Vegetaţia lacului este reprezentată de vegetaţia higrofită specifică lacurilor de câmpie, iar prezentă formaţiunilor de turbărie în unele locuri ale lacului trădează descendenţa vegetaţiei lacului din perioada post glaciară atlantică suboreală. Speciile de plante de pe terenurile din jurul lacului relevă o serie întreagă de rarităţi ca de exemplu: Sonchus paluster, Senecio paludorus, Lathyrus paluster, Epipactis palustris, Oenante silaifolia, Hammarbya paludosa, dar şi specii hidrofite rare specifice acestui biotop ca: Parnassia palustris, Sium latifolium, Rorippa anphibia, Oenante aquatica, Salix rosmarinifolia, Asperula rivalis, Epilobium palustre, Triglochin palustre, Carex paniculata, Geranium palustre, etc. Regimul de rezervaţie a lacului se motivează prin prezenţa plurilor şi a unor zone în care muşchiul de turbă (Sphagnum) formează asociaţii cu feriga Dryopteris thelypteris.


Fauna
Din punct de vedere faunistic se găsesc o serie de specii rare din care se pot menţiona: ostracodul Darwinula zimmeri, relict de origine tropicală, batracianul Rana arvalis weltersterffi, dar adevăratul motiv pentru declararea zonei ca zonă protejată o constitue faptul că acest lac împreună cu întreaga amenajare piscicolă din aval constitue un excelent loc de refugiu şi hrănire pentru un mare număr de specii de păsări (cca 180 specii au fost observate, din care 40 specii clocitoare).

Fotografii de Sebi.

Chiparosul de California Sângiorgiu de Pădure

Amplasare: Comuna Fântânele
Suprafaţa: 5.8 ha
Acces: Tg. Mureş - DN E15 - Bălăuşeri - DJ 13 A - Sângiorgiu de Pădure
Tipul rezervaţiei: Forestieră

Aspecte geologice / geomorfologice
Zona este situată în Câmpia Transilvaniei pe dealurile dintre Târnava Mică şi Târnava Mare. Formaţiunile aparţin terţiarului superior şi cuaternarului. Frecvent din acestea apar formaţiuni sarmaţiene şi panoniene formate din argile, argile marnoase şi nisipuri. Rezervaţia este pe un versant mijlociu ondulat cu expoziţie NV, cu înclinare de 10° şi altitudine de 580 m.

Aspecte hidrologice
Se găseşte în bazinul hidrografic al râului Târnava Mică. Reţeaua hidrografică este de natură pluvio-nivală şi subterană. Densitatea reţelei este cuprinsă între 0.4-0.5 km/kmp. Debitul minim se înregistrează la sfârşitul verii.


Vegetaţie
Pădurea în care se găseşte Chiparosul de California (Chamaecyparis lawsoniana) se găseşte în etajul forestier al făgetelor de dealuri şi este o pădure artificială de producţie mijlocie cu tip de floră Asperula-Asarus. Prezintă interes ştiinţific fiind şi rezervaţie de seminţe I-240-I. În UP VI, ua 42B chiparosul depăşeşte vârsta de 75 de ani şi se găseşte în amestec cu fagul provenit din regenerări naturale (60 de ani, respectiv 30 de ani) şi carpen. Proporţia chiparosului este de 60%, iar arboretul este relativ plurien. Fagul este afectat de atacul de Nectria sp. Dimensiunile medii realizate sunt 24 cm diametrul mediu şi 21 m înălţimea medie. Mulţi arbori au fost afectate de fenomenul de curbarea trunchiului, datorită coeficientului de zvelteţe mare (desime mare). În ua 48 B, chiparosul este în proporţie de 90%, în amestec cu Thuja Occidentalis şi reprezintă rezervaţie de seminţe pentru cele două specii componente. Dimensiunile medii realizate sunt 26 cm diametrul mediu şi 20 m înălţimea medie, dar au fost inventariate exemplare de 60 cm diametru.

Fauna
Fauna nu prezintă interes ştiinţific, fiind fauna caracteristică pentru pădurile de foiose din zona colinară.