Vipera comună

Vipera berus

Phylum: Chordata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Squamata
Familia: Columbridae

Vipera comună
Are lungimea de totală la femele 68 (excepţional până la 87) cm; masculii sunt mai mici, de 65 cm; 132-151 (obişnuit 144-149) gastrostege la masculi; 24-38 (obişnuit 28-33) urostege; A întreagă; 6-10 supralabiale, a 4-a sau a 4-a şi a 5-a sau rar a 3-a şi a 4-a aşezate sub ochi. Ochiul este înconjurat de 6-13 solzi, separat de supralabiale printr-un rând (rar două, var. bosniensis) de solzi; înaintea fiecărui ochi sunt câte două cantale (rar fuzionate). Botul este trunchiat sau uşor rotunjit; dorsal plat sau cu cant rostral foarte ridicat.

Masculii au spatele mai totdeauna cenuşiu (cenuşiu-albăstrui, verzui-albicios), cu o dungă neagră longitudinală sinuoasă sau un pronunţat zigzag ascuţit, slab distinct la indivizii cu coloraţie întunecată, absent sau redus la o dungă rectilinie pe şira spinării. Laturile corpului au pete întunecate, mai mult sau mai puţin rotunde. Capul este pătat mai mult sau mai puţin cu negru, iar către ceafă apare o pată unghiulară neagră. Ceafa este gălbuie. Abdomenul este cenuşiu, albăstrui sau negricios, mai mult sau mai puţin pătat cu alb, galben sau cafeniu cu pete negre. Vârful cozii e ventral gălbui la femele, dorsal cu un desen mai egal, mai întunecat, cafeniu, roşu până la cenuşiu-cafeniu, galben-cafeniu întunecat sau verde-măsliniu. Abdomenul este cenuşiu; vârful cozii e galben mai mult sau mai putin strălucitor. Dintre varietăţile de culoare, cea mai comună la noi este var. prester, neagră; puii sunt cenuşii la naştere şi către 2 ani devin negri.

Este mai mult nocturnă, cu modul de viaţă asemănător cu al Vipera ursinii. Pe vreme noroasă e foarte agresivă; muşcătura este uneori mortală. În captivitate refuză hrana şi cel mai des moare. Prima acuplare are loc primăvara, a doua toamna, dacă prima a fost timpurie. Femela naşte 5-20 pui în iulie-septembrie, care încep să vâneze imediat după naştere. Hibernează din noiembrie-decembrie. Este răspândită aproape în toată Paleartica, iar la noi, în tot lanţul carpatic şi în regiunea de dealuri.

Şarpele de apă

Natrix tessellata

Phylum: Chordata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Squamata
Familia: Columbridae

Şarpele de apă
Are lungimea de 70-110 (rar 125) cm; 19 solzi dorsali; 162-190 gastrostege; 47-86 urostege; 8 (rar 7) supralabiale; 1+2 temporale; A dublă (1/1). Capul este îngust, ochii şi nările sunt situate mai mult sau mai puţin superior. Corpul este mai mult sau mai puţin gros, turtit lateral.

Culoarea este dorsal cafeniu deschis sau verde-măslinie, cu desene pătrate neclare mai întunecate şi cu linii înguste, verticale, gălbui pe laturile corpului. În regiunea occipitală, apare o pată triunghiulară mai întunecată. Ventral este gălbui sau roşcat. Coada este mai mult sau mai puţin cenuşie. Irisul şi limba sunt de culoare mai deschisă. Varietăţi de culoare mai puţine decât la N. natrix: var. flavescens, cu spatele alb-gălbui şi pete negre longitudinale, unite (câteodată) transversal pe spate; var. nigricens, cu corpul negricios sau negru, cu pete şterse; var. concolor, dorsal cafeniu uniform, iar ventral de fiecare parte cu câte o linie albă sau o dungă lată longitudinală gălbuie.

Trăieşte pe lângă ape, hrănindu-se aproape exclusiv cu peşti, mormoloci, broaşte verzi, broaşte râioase tinere, chiţcani. Se mişcă şi înoată foarte sprinten. Femelele depun ouăle departe de apă. Numărul, culoarea şi locul de depunere a ouălelor la fel ca la N. natrix. La noi este răspândit mai mult în Deltă; este cunoscut şi din Moldova

Şarpele de pădure

Elaphe longissima

Phylum: Chordata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Squamata
Familia: Columbridae

Şarpele lui Esculap, şarpele de pădure
Are lungimea totală 130-170 cm, excepţional 2 m; 23 (rar 21) rânduri de squame, netede sau uşor carenate; 205-248 gastrostege, colţuroase lateral; A divizată (1/1); 60-91 urostege; 8 (rar 9) supralabiale, a 4-a şi a 5-a sau a 5-a şi a 6-a ating ochiul; 2+3 temporale; două postoculare. Corpul este foarte zvelt, cu musculatură puternică; ochii sunt potrivit de mari, cu pupila cafenie.

Coloraţia la adulţi dorsal cenuşiu-gălbuie, cafeniu-măslinie sau verde-negricioasă, uniformă sau cu mici linii sau puncte albe mai mult sau mai puţin numeroase, formând un desen în reţea. Uneori apare o dungă pe şira spinării sau două dorso-laterale roşietice sau gălbui şi 4 dungi cafenii-negre. Capul este galben-cafeniu; supralabialele sunt galben-verzui deschis cu o dungă verticală albăstruie între scutul al 4-lea şi al 5-lea. Ventral e colorat alb-gălbui sau uniform. Tinerii asemănători cu N. natrix, de care se deosebesc prin solzii netezi şi lucioşi şi o pată gălbuie cafenie în formă de A în regiunea occipitală. Dorsal cafenii-cenuşii cu pete întunecate, ce formează linii longitudinale. Ventral albi-gălbui-măsliniu, cu pete cenuşii deschis.

După coloraţie se disting următoarele varietăţi: var. deubeli, descrisă din Transilvania, cu spatele măsliniu, abdomenul cenuşiu-negricios, cu pete albe pe laturi, formând dungi longitudinale; var. flavescens, albicioasă, alb-verzuie sau galben-albicioasă, cu sau fără pete mici albe; pupila şi limba roşii; var. romana, cu 4 fâşii longitudinale întunecate pe fond măsliniu deschis; var. leprosus, destul de rară, cenuşie.

Trăieşte prin aceleaşi locuri ca şi Coluber, excepţional prin pădurile de brad. Se hrăneşte cu şoareci de câmp, pârşi, şopârle, cârtiţe, rareori cu păsărele şi ouăle lor. Iernează din octombrie până în aprilie-mai în galerii subterane, între stânci sau prin scorburi. Acuplarea are loc prin mai-iunie. Femela depune după câteva săptămâni câte 5-8 ouă, lunguieţe, albe, striate longitudinal. Clocirea durează aproape două luni. La noi, întâlnit de la şes până în zona montană, mai mult în Transilvania.

Şarpele de alun

Coronella austriaca

Phylum: Chordata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Squamata
Familia: Columbridae

Şarpele de alun
Are lungimea totală 65-75 cm, din care coada 14-16 cm; 19 (foarte rar 21) rânduri de squame netede; 153-199 gastrostege; A divizată (1/1), rar întreagă; 7 (rar 8) supralabiale, a 3-a şi a 4-a sau a 4-a şi a 5-a ating ochiul; 2+2 sau 2+3 (foarte rar 1+2) temporale; 1 (rar 2) preoculare. Botul este mai mult sau mai putin proeminent. Rostralul este vizibil de sus, frontalul e alungit şi separat larg de preocular.

Coloraţia dorsală este la mascul galbenă sau roşie cafenie, iar la femelă cenuşie-cafenie până la măslinie. Ventral, la mascul este galbenă sau roşie-galbenă, posterior mai întunecată, uneori lăptos-murdară; la femelă, în general cenuşie, cu gâtul ceva mai deschis. De la nări sau de la ochi către colţurile gurii, apare o dungă cafenie întunecată, laterală, care se continuă puţin pe laturile gâtului. Pe ceafă o este pată mare, cafeniu întunecat, cu irizaţii albastre violete (după năpârlire), terminată uneori cu două dungi longitudinale, scurte. Dorsal apar două rânduri de de pete cafenii, de mărimea unui solz; adesea apar şi pe laturi. Ochii sunt mici, cu irisul cafeniu. Tinerii au pata de la ceafă neagră, cu irizaţii puternice, cu desene dorsale foarte clare, iar ventral roşu cărămiziu. După forma petelor de pe corp, se disting unele varietăţi de culoare: var. quadrilineata, cu 4 dungi longitudinale slab delimitate în continuarea petelor din regiunea cefei; var. leopardina, cu petele de pe spate uneori mai mari; var. fasciata, cu petele de pe spate contopite transversal; var. marginata, cu petele contopite longitudinal, rareori apar exemplare complet negre sau albicioase; var. immaculata, cenuşiu-cafenie, fără pete.

Trăieşte prin locuri calde şi uscate, însorite, mai rar prin locuri umede. Se hrăneşte cu cărăbuşi, şopârle mici, pui de şerpi şi mai rar cu şoareci de câmp şi păsărele. Iernarea începe prin septembrie-octombrie şi se termină prin martie-aprilie. Prima acuplare se produce prin aprilie-mai, iar a doua prin august. Specii ovovivipare, rar vivipare; femela depune prin august şi octombrie cate 2-15 pui. Se reproduce după 4 ani. Vara năpârleşte de 4 ori. După aspect este confundat cu vipera. Este neveninos, dar foarte agresiv. Trăieşte până la 8 ani. Este răspândit în toată Europa; la noi este o specie comună.

Broasca ţestoasă de apă

Emys orbicularis

Phylum: Chordata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Cryptodira
Familia: Emydidae

Broasca ţestoasă de apă
Carapacea la mascul este de 14-17 cm, coada 6-9 cm; carapacea la femelă 14-18 cm, coada 6-8 cm. Carapacea la tineri e rotunjită, la adulţi eliptică, puţin mai lată posterior decât anterior (cu muchie vertebrală la tineri); plăcile sunt uneori divizate. Plastronul la femelă e plat, la mascul uşor scobit, format din 6+6 plăci (uneori divizate). Coada are solzi în verticil mai mult sau mai puţin proeminenţi. Carapacea la tineri este cafeniu-întunecat, pătată confuz, plastronul e negru-cafeniu, marginile cu pete gălbui. Picioarele şi coada sunt cafeniu întunecat, deasupra punctate cu gălbui, dedesubt galbene intens, cu pete întunecate. La adulţi, carapacea are fondul cafeniu-întunecat, cafeniu-roşiatic sau negru cu pete rotunde sau linii întrerupte galbene, mai mult sau mai puţin numeroase, dispuse în raze pe fiecare dintre plăci (var. europaea), iar plastronul galben deschis sau galben-roşcat, cafeniu sau aproape complet negru. Picioarele şi coada sunt negricioase, mai mult sau mai puţin pătate cu galben. Capul la mascul e deasupra cafeniu cu spirale negre, la femelă pătat cu galben. Irisul la mascul este albicios, la femelă gălbui.

Trăieşte în ape stătătoare, mâloase, şi în cele cu curs liniştit; înoată şi se scufundă foarte bine. Se hrăneşte cu viermi, insecte de apă, raci, scoici, mormoloci şi peştişori; în mod obişnuit mănâncă sub apă. Prin octombrie se retrage în mâlul de pe fundul sau marginea bălţilor, iazurilor, de unde reapare primăvara, prin februarie-martie, când are loc şi reproducerea (cel mai adesea sub apă), care se repetă toată vara. Femela depune prin mai-iunie, 4-16 ouă mai mult sau mai puţin cilindrice; clocirea durează, în funcţie de temperatura solului, 3-5 luni. Puii apar, cel mai adesea, în primăvara anului următor; masculii sunt capabili de reproducere după 12-13 ani, excepţional între 6 şi 8 ani; femelele devin mature după 15-20 ani. Se comportă bine în captivitate. Trăieşte 100-120 ani. În fauna ţării este destul de comună.

Şopârla de munte

Lacerta vivipara

Phylum: Chordata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Squamata
Familia: Lacertidae

Şopârla de munte
Are lungimea totală la mascul 12-15 (rar 17) cm, din care coada 6-9 cm; femela până la 18 cm, din care coada 10 cm; 25-38 squame, obişnuit carenate, rar netede; 6-8 şiruri longitudinale de gastrostege; 5-15 pori femurali de fiecare parte. Nările, aşezate între 2-3 plăci, nu se ating de rostral. Prezintă un postnazal (foarte rar două). Un loreal anterior se atinge cu fronto-nazalul. Anterior subocularului, sunt 3-5 supralabiale, 2-4 temporale în contact cu parietalele. Occipitalul e mic, pliul gâtului uşor marcat sau absent. Sunt 12-22 granule între colier şi a treia pereche de plăci ale bărbiei, în linie dreaptă. Colierul e format din 7-12 solzi, cu marginea denticulată. Solzii spatelui sunt hexagonali sau ovali mai mult sau mai puţin imbricaţi, iar cei codali mari, dorsal puternic carenaţi şi ascuţiţi posterior. Coada e groasă, la mascul lăţită la bază.

Adulţii sunt cafeniu-cenuşii sau negricioşi, gălbui sau roşietici, cu pete mici, clare, care pot forma serii longitudinale sau desene întunecate. Masculii au frecvent cu o dungă neagră pe şira spinării şi o dungă laterală clară mărginită întunecat sau o bandă întunecată mărginită cu gălbui, portocaliu sau rumeniu. Femelele sunt pătate dorsal mult cu negru, galben sau portocaliu până la roşu-cafeniu; ventral, masculii sunt portocalii sau galben-şofranii mult pătaţi cu negru, iar femelele galbene sau portocalii şters sau uşor pătate cu negru. Puii, la naştere, au spatele cafeniu-negricios sau aproape negru, uniform sau cu pete gălbui, iar ventral cenuşiu întunecat; această coloraţie poate persista la adult. În mod excepţional se întâlnesc adulţi cu spatele complet cafeniu (var. carniolica) sau negru-cenuşiu (var. nigra).

Trăieşte în zona submontană şi montană a Carpaţilor, urcând până la 2300 m, prin pajişti şi păşuni alpine, preferând locurile umede şi slab încălzite. Se ascunde pe sub pietre, scoarţa copacilor, prin găuri, sub rădăcini. În funcţie de latitudinea şi altitudinea arealului pe care îl populează, reapare primăvara prin aprilie-mai; împerecherea are loc în mai-iunie. Se hrăneşte cu diferite insecte, păianjeni, râme, melci, omizi. Se reproduce prin ovoviviparitate în toiul verii. Împreună cu Vipera berus şi Rana temporaria urcă cel mai la nord în latitudine şi cel mai sus în altitudine.

Guşterul

Lacerta viridis

Phylum: Chordata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Squamata
Familia: Lacertidae

Guşterul
Are lungimea totală de 30-40 cm, din care coada 20-26 cm; ptrzintă 26-32 serii transversale de gastrostege şi 11-21 pori femurali de fiecare parte. Placa anală e mărginită de două (rar 1) semicercuri de mici plăci; 4-7 supraciliare, normal 4 supraoculare, două plăci mari temporale. Occipitalul este mai scurt şi mai îngust decât interparietalul (uneori la fel de lat, alteori redus la o granulă sau chiar absent). Are un pliu la gât; gulerul are marginea posterioară denticulată, formată din 7-12 plăci. Solzii dorsali sunt carenaţi, egali mai mult sau mai puţin mari. Coada e cilindrică la mascul, lăţită la bază, mai lungă la femelă; gâtul la mascul este cafeniu.

Tinerii, dorsal, sunt cafenii sau cafenii-cenuşii, cu o bandă dorso-laterală albă sau galbenă şi sub ea un şir de puncte gălbui mai mult sau mai puţin distincte, care pot persista. Femelele, ventral, sunt albicioase. Masculii adulţi sunt verzi cu nuanţe până la albăstrui sau albastru, pe cap şi gât cu pete negre (var. punctata). Femelele adulte mai mult cenuşii cu diferite nuanţe până la cafeniu, cafeniu întunecat şi negru, de obicei cu două şiruri de pete mai albe (var. maculata) sau corespunzând cu dungile longitudinale de pe fiecare parte a trunchiului (var. bilineata), ce dispar treptat pe coadă. Alte femele pot fi verzui cu liniile egale şi cu dungile albe, adesea tivite cu negru; uneori pot fi verzi uniform (var. concolor).

Este destul de comun în ţara noastră; la munte poate ajunge până la 1700 m. Aleargă, se urcă şi sare foarte iute. Este vânat de nevăstuici, păsări sălbatice, şerpi şi pârşi. Iernează din noiembrie până în februarie-aprilie în crăpături de stânci, printre pietre, sub rădăcinile arborilor sau sub frunzar putred. Acuplarea are loc primăvara, iar prin mai-iunie, femela depune câte 6-12 ouă în nisip sau pământ moale, ponta putându-se repeta la câteva săptămâni. Clocirea variază, în funcţie de căldură şi umiditate, de la 2,5 la 3,5 luni. Puii dorsal cenuşii-verzi sau cafenii întunecat cu reflexe metalice, cu 4 dungi longitudinale, din care două dorso-laterale şi două discontinue pe flancuri. Ventral galbeni-verzui şters cu reflexe metalice. Se reproduc după 3 ani, rar după 2. Deşi în natură sunt foarte agresivi, în captivitate se îmblânzesc uşor. Trăiesc până la 10 ani.

Şopârla cenuşie

Lacerta agilis

Phylum: Chordata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Squamata
Familia: Lacertidae

Şopârla cenuşie
Lungimea totală la masculi 20-23 cm, din care coada 13-15 cm; la femele 15-17 (rar 30) cm, coada 10-13 cm; au 10-17 pori femurali de fiecare parte, 6-8 şiruri longitudinale şi (24-29 la masculi, 27-31 la femele) gastrostege. Placa anală este întreagă sau divizată, mărginită de 1-2 semicercuri de solzi mari. Anterior subocularului are 8 labiale (rar 3 sau 5). Între supraoculare şi supraciliare nu sunt granule (rareori câteva). Două temporale superioare mari şi înalte, egale în lungime şi rar divizate; occipitalul mai scurt decât interparietala. Pliul gâtului este mai mult sau mai puţin vizibil. Gulerul e format din 7-12 plăci, cu marginea denticulată. Solzii dorsali (8-12 rânduri) sunt ovali sau hexagonali, suprapuşi, evident carenaţi, bine diferenţiaţi de solzii dorso-laterali. Solzii codali înguşti şi drepţi, mai mult sau mai puţin oblici pe laturi; cei superiori puternic carenaţi. Picioarele sunt scurte, se acoperă puţin, aduse pe lângă corp. Sexele sunt slab diferenţiate la exterior. Masculii adulţi sunt verzi-gălbui sau verde clar (în special în timpul reproducerii). Dorsal cenuşii-cafenii mai mult sau mai puţin întunecat, rar verzi; pe laturile corpului şi ventral pătaţi cu negru sau cu oceli mai clari; uneori spatele roşu-cărămiziu sau cafeniu-roşiatic fără pete.

Contrar numelui, este puţin agilă. Destul de comună, se întâlneşte pe lângă garduri şi tufişuri, prin vii, pe coastele ierboase ale dealurilor, prin pajişti, păduri defrişate, pe malurile ierboase ale bălţilor, de unde în caz de primejdie sare în apă. Se hrăneşte cu limaci, râme, muşte, omizi. Iernarea începe prin septembrie şi sfârşeşte în aprilie. Primăvara apar mai întâi tinerii, după o săptămână femelele şi apoi masculii. Acuplarea are loc prin mai. Femelele depun prin iunie 5-14 ouă albe-gălbui, mai mult cilindrice şi uşor trunchiate, lungi de 12-14 mm şi cu diametrul de 9-10 mm. Clocirea durează 40-60 zile, uneori şi 90 zile, dacă temperatura este defavorabilă. În timpul clocitului, ouăle cresc în volum, devin cenuşii, iar prin august septembrie ies puii. Masculii sunt apţi pentru reproducere după 2 ani, femelele după 3 ani. În munţi, pe versanţii sudici, urcă până aproape de 1300 m.

Broasca râioasă verde

Bufo viridis

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Anura
Familia: Bufonidae

Broasca râioasă verde
Are formă masivă, îndesată, lungime 7-10 cm; femela este ceva mai mare. Botul este scurt şi turtit, pupila este orizontală. Timpanul este vizibil, dar mult mai mic decât ochiul. Primul deget anterior e puţin mai lung decât al doilea. Degetele posterioare sunt palmate până la 1/2 sau 2/3. Spatele prezintă negi plaţi, neregulaţi, evident poroşi, răspândiţi neregulat, cei mai mari având vârful roşu. Paratoidele au formă de rinichi sau alte forme şi dimensiuni variate. Masculii au un sac vocal mare, care umflat depăşeşte ca volum capul. Orăcăie în cor, sunetul fiind greu de confundat, ca un tril neîntrerupt. În perioada de reproducere, la masculi apar calozităţi nupţiale pe primele trei degete ale membrului anterior.

Masculul are pete verzui deschis pe fond întunecat; la femele apar pete întunecate pe fond deschis. Uneori spatele are o linie vertebrală galbenă, ventral alb-uniform sau cu pete negre.

Se reproduce în orice ochi de apă, permanent sau temporar, inclusiv ape salmastre. Reproducerea durează de la sfârşitul lui martie până în iunie. Specie cu activitate nocturnă, doar juvenilii fiind activi şi în timpul zilei. Are un mare potenţial de dispersie, efectuând migraţii la distanţe mari, în special indivizii tineri. Este mai acvatică decât Bufo bufo, ceva mai sprintenă, sare şi se caţără cu agilitate.
Poate fi frecvent observată în zonelel rurale vânând insecte noaptea în jurul stâlpilor pentru iluminat. Iernează pe sub muşchi, în tufişuri, sub pietre. Specie euritropă, este prezent aproape pretutindeni, fiind rezistentă la uscăciune, apă salmastră şi poluare. Astfel, populează cu succes zonele stepice secetoase (Dobrogea şi Bărăganul) şi este frecvent găsită pe malul mării şi al lacurilor sărate. Prezentă în majoritatea localităţilor sau în jurul acestora. Este găsită la altitudini cuprinse între 0-1700 m. Este o specie termofilă, de aceea la altitudini peste 1000 m este mult mai rară.

Broasca râioasă brună

Bufo bufo

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Anura
Familia: Bufonidae

Broasca râioasă brună
Are formă masivă, îndesată, de dimensiuni mari, femela până la 15 cm, masculul mult mai mic. Capul este puternic lăţit, botul scurt şi rotund. Timpanul este mic, rotund, uneori neevident. Pupila este orizontală. Spatele are negi numeroşi, mari uneori spinoşi. Paratoidele sunt foarte proeminente, uşor oblice. Abdomenul are aspect granulos. Masculul nu are saci vocali, orăcăie încet şi de aceea este rar auzit. În timpul reproducerii, apar calozităţi nupţiale, negre, pe cele 3 degete anterioare şi pe tuberculul carpian. Dorsal e măslinie, cenuşie sau uşor cafenie, cu sau fără pete şi marmorări roşietice sau întunecate. Ventral e albicioasă, albăstruie sau cenuşie mai mult sau mai puţin pătată cu negru.

Mai tot timpul anului este terestră, crepusculară-nocturnă, preferând locurile umede. Ziua stă ascunsă, de obicei în acelaşi loc, ieşind seara după hrană. Juvenilii sunt activi şi în timpul zilei. Nu are mulţi prădători, datorită toxicităţii tegumentului. Se deplasează greoi, spre deosebire de celelalte anure, sare doar în caz de pericol, în rest mergând pe cele patru membre. Hibernează pe uscat.

Reproducerea are loc prin martie-aprilie în băltoace, iazuri, şanţuri cu apă. Preferă pentru reproducere bălţile mari, chiar bălţi permanente. Masculii intră primii în apă. Este destul de rezistentă la uscăciune, deşi preferă zonele cu umiditate mai ridicată.

În România este răspândită pretutindeni, deşi prezenţa ei în zonele de şes este sporadică. Este prezentă de la nivelul mării (în Delta Dunării) până la 1800 m altitudine. Foarte rezistentă la frig, apare la altitudini mari unde doar Rana temporaria mai este prezentă.

Este vulnerabilă, în special în zonele de şes. Datorită migraţiilor sincrone şi a modului greoi de deplasare unele populaţii pot fi decimate de către traficul auto.

Brotăcelul

Hyla arborea

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Anura
Familia: Hylidae

Brotăcel, buratec, răcănel
Are forma elegantă şi zveltă, de dimensiuni mici, lungimea la adult fiind 4-5 cm. Capul mai lat decât lung, botul scurt, rotunjit, ochii laterali, timpanul foarte vizibil. Dinţii vomerieni pe două grupe mici transversale sau uşor oblice, între choane. Membrele sunt lungi, cu discuri adezive caracteristice la vârful degetelor. Degetele anterioare sunt uşor palmate la bază, primul mai scurt decât al doilea; cele posterioare palmate până la 1/2 sau 2/3. Pe marginea internă a tarsului au un pliu distinct. Pielea e netedă, strălucitoare dorsal, granuloasă ventral (în afară de gât la mascul). Palma are tuberculi netezi, moi rotunjiţi. Masculul are un sac vocal mare, brun-gălbui, sub gât; când este gol pare un pliu al pielii; umflat apare mai mare decât capul. Orăcăitul este extrem de zgomotos, caracteristic, putându-se auzi la distanţă mare. Masculii nu au calozităţi nupţiale, dar în perioada de reproducere la baza degetului intern apar granule cornoase mici incolore.

Culoarea variază după mediu: dorsal verde deschis, galben, albăstrui-cenuşiu sau negru, uniform sau cu pete întunecate. O dungă neagră sau cafenie porneşte de la ochi, până la baza femurului, în regiunea lombară formează o buclă îndreptată în sus. Gâtul la femelă e cenuşiu-violet, la mascul cafeniu-auriu. Abdomenul este alb, degetele sunt galbene sau roz.

Este singura specie de broască arboricolă din fauna noastră. Este activă în special noaptea. Datorită coloritului ei de protecţie nu se adăposteşte, ziua stând la soare pe vegetaţie. În majoritatea timpului stă căţărată pe plante, putând urca la câţiva metri de la sol. Către iarnă se ascunde sub tufişuri, sub muşchi la marginea apelor sau chiar în apă. Specie foarte rezistentă la frig şi uscăciune. Poate face salturi mari prin aer. Se hrăneşte cu insecte zburătoare, în special muşte, pe care le prinde cu limba sa lipicioasă. Are mulţi duşmani printre păsări şi şerpi.

Specia este vulnerabilă, fiind destul de sensibilă la poluare şi uscăciune. Necesită măsuri locale de protecţie. În România este prezentă pretutindeni, cu excepţia zonei de munte.

Broasca de pământ

Pelobates fuscus

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Anura
Familia: Pelobatidae

Broasca de pământ, broasca gheboasă
Are corpul îndesat, de dimensiuni medii, lungimea 4-6 (rar 8) cm. Masculul e mai mic decât femela. Regiunea fronto-parietală este foarte convexă, capul fiind mai lat decât lung, cu o protuberanţă caracteristică, bombată în spatele ochilor; arcada postorbitală e neosificată. Pupila este verticală; noaptea este rotundă la lumină revenind la forma iniţială. Timpanul este neclar. Dinţii vomerieni în două şiruri, între choane, aşezaţi transversal cu un spaţiu clar. Pielea aderă pe craniu, botul este rotunjit, tegumentul este neted. Membrele posterioare sunt relativ scurte şi robuste. Degetele posterioare sunt aproape în întregime palmate; toate degetele au vârfuri ascuţite. Masculii nu au saci vocali şi perniţe copulatorii, au în schimb excrescenţe incolore şi granuloase pe antebraţ şi degetele anterioare şi o glandă mare pe faţa superioară a braţului. Caracteristică este dezvoltarea tubercului metatarsian intern, care este foarte mare, comprimat, ca o lopată. Acesta este folosit pentru a se îngropa în sol.

Spatele este cafeniu deschis, cenuşiu, alb sau gălbui cu pete roşcate mai mult sau mai puţin mari, cu benzi lungitudinale late, roşcate sau verzi-măslinii de o parte şi alta a şirei spinării. Ventral alb-murdar, nepătat sau cu pete şi puncte cafenii. Glandele cu venin ale pielii sunt roşii, de 2-3 mm.

Sunt animale strict nocturne cu excepţia perioadei de reproducere. Noaptea ies în general după ora 22. În timpul zilei şi în perioadele de secetă se îngroapă în sol la adâncimi mari, săpând aproape vertical cu ajutorul tuberculului metatarsal. Plămânii umpluţi cu aer permit dizlocarea unui volum mare de sol. Reproducerea în martie-aprilie, realizând aglomerări mari de indivizi. Preferă bălţile mari şi adânci.

Este o specie vulnerabilă, datorită cerinţelor specifice de habitat. Este prezentă doar în zone cu soluri nisipoase sau argiloase, afânate, în care se poate îngropa uşor. Urcă până la altitudinea de 500 m. În România este prezentă pretutindeni în zonele de şes şi deal unde găseşte condiţii favorabile.

Buhaiul de baltă

Bombina variegata

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Anura
Familia: Discoglossidae

Buhaiul de baltă cu burta galbenă
Are corpul de dimensiuni mici, lungimea 4-5 cm. Corpul este aplatizat, capul mare, mai lat decât lung, botul rotunjit. Pupila e triunghiulară sau în formă de inimă. Cuta gulară este slab conturată. Negii de pe partea dorsală, la masculi, au un spin cornos negru puternic, înconjurat de numeroşi spini mici şi ascuţiţi. Negii nu sunt grupaţi sau dispuşi simetric. Pielea pe abdomen aproape netedă. Pori mici, izolaţi, răspândiţi şi pe partea inferioară a membrelor şi foarte numeroşi pe talpa piciorului. Secreţia glandulară este extrem de toxică. Masculii se deosebesc de femele printr-o formă mai zveltă a corpului. Calozităţile nupţiale sunt bine dezvoltate şi prezente aproape toată vara, vizibile şi pe perioada hibernării. Nu posedă sac vocal.

Spatele este cafeniu-pământiu sau cenuşiu, gălbui sau măsliniu mai mult sau mai puţin amestecat cu negru. Uneori apar indivizi parţial sau total verzi. Ventral marmorat, albastru-cenuşiu până la negricios cu câmpuri galbene, cu sau fără puncte albe. Coloritul este foarte intens, fiind folosit ca mijloc de avertizare asupra toxicităţii. Lateralele sunt cenuşiu-albăstrui, vârfurile degetelor sunt galbene. Mormolocii au abdomenul cenuşiu-albăstrui, împestriţat cu puncte mari, negre-albăstrui. Palmele şi tălpile sunt galbene sau portocalii.

Este o specie cu activitate atât diurnă cât şi nocturnă, preponderent acvatică, euritropă. Este sociabilă, foarte mulţi indivizi de vârste diferite putând convieţui în bălţi mici. Hrana constă din insecte, viermi, moluşte mici, terestre şi acvatice. Trăieşte de preferinţă în smârcuri, în ape stătătoare, apărând pe maluri dimineaţa şi către seară. Prin octombrie-noiembrie se ascund în nămol sau se îngroapă în pământ, pentru iernare. Este o specie rezistentă şi longevivă, iar secreţia toxică a glandelor dorsale o protejează foarte bine de eventualii prădători. Este întâlnită aproape pretutindeni unde găseşte un minim de umiditate, de la 150 m până la aproape 2000 m altitudine. În România este prezentă pretutindeni în zona de deal şi munte, mai frecvent în Munţii Apuseni şi Podişul Transilvaniei.

Broasca roşie de munte

Rana temporaria

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Anura
Familia: Ranidae

Broasca roşie de munte
Are corpul este robust, masiv, cu lungimea 10-15 cm. Capul e mai mult lat decât lung. Botul este obtuz, rotunjit. Dinţii vomerieni dispuşi în două grupe oblice mici, la nivelul sau înapoia marginii posterioare a choanelor. Timpanul este distinct, depărtat de ochi şi mai mic decât acesta. Membrele posterioare sunt scurte; atunci când piciorul posterior este întins înainte, articulaţia tibio tarsală atinge timpanul sau nara, nedepăşind vârful botului. Muchiile dorso-laterale sunt bine dezvoltate şi relativ apropiate. Degetele posterioare au palmură în întregime sau 2/3. Tuberculul metatarsian intern e mic, cel extern e abia evident la baza degetului al 4-lea posterior sau inexistent. Pielea spatelui este netedă sau uşor verucoasă dorsal. Masculul are 2 saci vocali interni. În perioada reproducerii, pe faţa internă a degetului gros are perniţe negre, spinoase.

Dorsal cenuşiu-albicioasă, galbenă, cafenie, roşiatică, rareori verzuie, cu pete cafenii închis sau negre. Ventral albă, galbenă aprins sau portocalie, mai mult sau mai puţin pătată cu cafeniu-cenuşiu sau roşiatic, portocaliu sau trandafiriu cu puncte cenuşii. În perioada de reproducere masculii pot căpăta nuanţe albastre dorsal, datorită acumulărilor de limfă, similar cu masculii de Rana arvalis.

Este o specie predominant terestră, foarte rezistentă la temperaturi scăzute. Indivizii pot începe migraţia de primăvară chiar pe zăpadă iar reproducerea poate avea loc înainte de topirea completă a crustei de gheaţă. Este crepuscular-nocturnă, ziua fiind activă doar în timpul sau după ploaie. Se hrăneşte cu viermi, omizi, moluşte, insecte, vânând mai mult către seară, ferindu-se de căldură. Iernează înfundându-se în mâl şi numai rareori pe sub pietre sau ierburi. Trăieşte în păduri şi păşuni, la altitudini cuprinse între 200 până la 2000 m. Practic poate fi găsită în orice habitat cu umiditate suficient de mare pentru ai asigura supravieţuirea. Se reproduce în bălţi mari, temporare sau permanente. Specia este vulnerabilă. Necesită protecţie în special în perioada de reproducere când adulţii se adună de pe suprafeţe mari în bălţile de reproducere.

Broasca de mlaştină

Rana arvalis

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Anura
Familia: Ranidae

Broasca de mlaştină, broasca cafenie
Are dimensiuni medii, cu lungimea 5-8 cm. Corpul e scurt, bondoc, cu picioare relativ scurte. Botul este ascuţit iar pupila orizontală. Dinţii vomerieni în două grupe ovale sau serii oblice. Timpanul este vizibil, depărtat de ochi. Tuberculii subarticulari la degete sunt mai mult sau mai puţin proeminenţi. Tuberculul metatarsal intern este dezvoltat, comprimat şi dur, cu o creastă mediană longitudianală; cel extern lipseşte. Pielea e netedă sau în parte cu negi, adesea dispuşi în formă de lanţ de fiecare parte a regiunii vertebrale şi între umeri. Muchiile dorso-laterale sunt foarte bine dezvoltate. Picioarele anterioare sunt puternice, cele posterioare cu palmura mai dezvoltată la mascul. Când piciorul posterior este întins înainte, articulaţia tibio-tarsală ajunge la nivelul ochiului putând depăşi vârful botului. Partea internă a degetului gros anterior are o rugozitate negricioasă.

Dorsal de la galben strălucitor la cenuşiu sau cafeniu-roşiatic pătat, punctat sau liniat mai mult sau mai puţin întunecat, adesea cu pete mari sau marmorări laterale. Totdeauna au o pată temporală mare de la umăr către vârful botului. Pliurile dorso-laterale sunt mai deschise decât fondul, albicioase, gălbui, roz sau cenuşii. Deseori au o dungă vertebrală lată, mai deschisă (alb-gălbuie), de la bot la anus, mărginită de două linii întunecate, marcate uneori cu pete. Ventral alb-curat; gâtul şi pieptul rareori cu pete cafenii, cenuşii sau roşii. În perioada reproducerii, masculii sunt albaştrii-azur.

Deşi trăieşte în zone foarte umede, este preponderent terestră, intrând în apă doar în perioada de reproducere. Este activă mai mult noaptea, cu excepţia juvenililor. Are mişcări iuţi şi face sărituri scurte, deplasându-se foarte repede. Este foarte selectivă, ocupând doar anumite habitate chiar dintre cele prielnice. În locurile unde se găseşte este însă foarte abundentă. Uneori o întreagă populaţie de sute sau mii de indivizi este cantonată pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi. Iernează fie pe fundul apelor, fie pe uscat. În România are un areal insular în jumătatea de nord a ţării.

Broasca roşie de pădure

Rana dalmatina

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Anura
Familia: Ranidae

Broasca roşie de pădure, broasca săritoare
Are o formă zveltă, elegantă, de dimensiuni medii, lungimea 5-7 cm, masculul mai mic. Corpul e alungit, capul e prelung, botul ascuţit, pupila orizontală. Timpanul este mare şi foarte clar conturat, situat în spatele şi sub nivelul ochiului, mai mic decât acesta. Dinţii vomerieni în două şiruri oblice. Când piciorul posterior este întins înainte, articulaţia tibio-tarsală depăşeşte vârful botului. Toate degetele au tuberculi subarcticulari mari, foarte proeminenţi. Tuberculul metatarsian intern e pronunţat. Pielea e netedă sau cu glande mici turtite. Muchiile dorso-laterale sunt înguste, bine dezvoltate. Masculul nu are saci rezonatori. La baza degetului gros anterior, apare un tubercul rotunjit sau înlocuit cu o mică pată albă; perniţa copulatoare de la acest deget, în perioada reproducerii, are rugozităţi cenuşii. Membrele anterioare sunt mai puternice la masculi.

Culoarea variază puţin şi este destul de uniform, specia confundându-se adesea cu Rana temporaria. Dorsal galben-cenuşiu, galben-cărămiziu până la brun-închis, uniform sau stropit cu mici puncte negre. Muchiile dorso-laterale sunt colorate mai deschis. Pe membrele posterioare sunt prezente dungi late, transversale, mai închise la culoare. Ventral, coloritul este alb uniform, cu excepţia guşei şi a pieptului care uneori sunt colorate pe margini.

Este o specie terestră, indivizii fiind foarte agili, capabili de sărituri lungi, uneori peste 2 m. Este activă atât ziua cât şi noaptea. Ziua se ascunde pe sub frunzele moarte. Se hrăneşte cu insecte. Sexele iernează separat (femelele în frunzişul mort, masculii pe fundul apelor) din octombrie până în februarie-martie. Se reproduce foarte devreme începând cu sfârşitul lui februarie până în aprilie. Trăieşte în zone împădurite sau mlaştini, la altitudini cuprinse între 0-900 m. În general este prezentă doar în zone cu umiditate mare şi este mai rară în apropierea terenurilor agricole.

Tritonul comun

Triturus vulgaris

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Urodela
Familia: Salamandridae

Tritonul comun
Este cea mai mică specie de triton, cu lungimea totală de 6-11 cm. Corpul este zvelt, înălţimea trunchiului depăşind întotdeauna lăţimea. Capul e turtit, mai lung decât lat. Limba este mică şi liberă pe laturi. Dinţii vomero-palatini sunt dispuşi în două şiruri depărtate posterior, apropiate anterior, formând un "Y" răsturnat, care începe la nivelul nărilor interne. Buzele sunt dezvoltate, mai ales la femele în timpul reproducerii. Botul e brăzdat deasupra cu 3 şanţuri longitudinale. Coada este mai lungă sau cel puţin egală cu restul corpului şi se termină cu un vârf ascuţit, fără filament caudal. În perioada reproducerii, masculul are o creastă dorsală mai mult sau mai puţin lată, ondulată, continuă de la ceafă până în capătul cozii (fără şa). Femela are la baza cozii o creastă joasă rectilinie ca o dungă, care se continuă pe coadă. Degetele sunt late, turtite. La mascul, în timpul reproducerii, coada e foarte comprimată, cu creasta dorsală uşor ondulată. Pielea este totdeauna netedă.

Spatele, la mascul, e cafeniu deschis sau verde-măsliniu deschis, cu pete mici sau punctiforme, uneori dese şi apropiate, formând o fâşie longitudinală. Ventral, masculul şi puii sunt galbeni, alburii sau roz cu o zonă mediană portocalie sau roşie cu pete mari negre; la femelă, pete foarte mici formează o linie longitudinală de fiecare parte a abdomenului. Capul, la mascul, are 5 linii longitudinale negre. Gâtul e alb-auriu, cu pete mari, negre. Muchia inferioară a cozii e portocalie sau galbenă la mascul, în timpul reproducerii, roşie cu tivuri albastre-negricioase şi întrerupte de dungi negre verticale. Femela, dorsal e galben-cafeniu sau cenuşiu-cafeniu, de fiecare parte a corpului cu câte o dungă longitudinală lată întunecată cu aspect crestat. Abdomenul are o zonă mediană portocalie mai mult sau mai puţin întunecată, cel mai adesea fără pete. Umflătura cloacală şi muchia inferioară a cozii sunt portocalii sau galbene. Se semnalează uneori cazuri de albinism.

Apare cel mai timpuriu primăvara, intră foarte devreme în apă, din februarie chiar, întâi masculii, apoi femelele. Perioada de reproducere durează până în aprilie-mai; femela depune peste 700 de ouă. Adulţii părăsesc repede mediul acvatic. În lacurile şi bălţile din zona de deal şi munte ciclul este mult decalat.

Tritonul cu creastă

Triturus cristatus

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Urodela
Familia: Salamandridae

Tritonul cu creastă
Este cea mai mare specie de triton din România. Masculul are 13-14 cm, femela 16-18 cm. Corpul este robust, oval în secţiune, capul puţin mai lung decât lat, botul rotunjit, fără şanţuri longitudinale. Lungimea cozii este mai mică sau egală cu a corpului. Cuta gulară este prezentă. În timpul reproducerii, femela are un şanţ longitudinal dorsal, iar masculul o creastă dorsală înaltă, zimţată, întreruptă brusc printr-o şa la baza cozii; coada e turtită lateral, cu o muchie superioară şi una inferioară. Pielea este mai mult sau mai puţin aspră, capul şi parotidele au pori evidenţi, pliul gâtului clar distinct. Dinţii vomero-palatini sunt pe două rânduri paralele, foarte rar uniţi. Când se întind membrele de-a lungul corpului degetele se ating.

Masculii au o coloraţie vie, specifică: dorsal cafenie-măslinie sau cafenie până la negricioasă, cu pete de un negru intens. Capul, în timpul reproducerii, e negru cu alb. Irisul e auriu, pătat închis, cu margine aurie în jurul pupilei. Laturile corpului şi gâtul sunt negre, punctate cu alb şi cafeniu-roşu. Abdomenul e roşu-gălbui, pătat cu negru. Degetele sunt gălbui întunecat, inelate cu negru. Umflătura cloacală e negricioasă. Laturile cozii au benzi longitudinale albăstrui-argintii, mai clare în timpul rutului. Femelele au aceiaşi coloraţie, dar fără creastă dorsală; muchiile cozii sunt înguste şi fără benzi longitudinale pe laturi, iar cloaca şi muchia inferioară a cozii sunt galben-portocaliu, fără pete. De obicei, pe mijlocul spatelui, au o linie longitudinală galbenă, evidentă şi la tineri. La masculi, cloaca este umflată şi neagră. La femele cloaca nu este umflată, iar deschiderea cloacală este colorată în galben.

Pe uscat poate fi găsit în vecinătatea apei. În pofida dimensiunilor mari, se deplasează repede, atât în mediul acvatic cât şi în cel terestru. Este o specie predominat acvatică, preferând ape stagnante mari, cu vegetaţie palustră. Deseori poate fi întâlnită în bazine artificiale (locuri de adăpat, iazuri, piscine). Este întâlnit la altitudini cuprinse între 100-1000 m. În România este răspândit aproape pretutindeni. Lipseşte din Dobrogea şi lunca Dunării unde este înlocuit de Triturus dobrogicus.

Tritonul carpatic

Triturus montandoni

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Urodela
Familia: Salamandridae

Tritonul carpatic
Masculul are 17 cm, femela 10 cm. Capul e foarte turtit dorso-ventral, mai lung decât lat. Botul e rotunjit, cu trei şanţuri longitudinale. Irisul e cafeniu închis, pătat cu galben-auriu şi roşu-arămiu. Limba e mare, mobilă, uşor protractilă şi liberă posterior. Degetele sunt scurte şi turtite, la mascul cele posterioare cu câte un tiv de piele mai mult sau mai puţin îngust. Coada este puternic comprimată, terminându-se printr-un vârf filiform, pe care se continuă foarte îngust muchiile, dorsală şi ventrală, ale cozii. Coada este mai lungă decât corpul. Orificiul cloacal e longitudinal la mascul, la femelă e conic şi circular, cu aspect de rozetă. Paratoidelesunt clare. Spatele e neted sau cu rugozităţi fine; ventrul e neted. Dinţii vomero-palatini în două şiruri apropiate anterior şi depărtate posterior, formând un "Y" răsturnat. Femela se aseamănă cu cea de Tr. Alpestris, dar ceva mai mare şi mai rotunjită decât masculul. Masculul în perioada reproducerii are câte o muchie longitudinală pe laturi, spatele având aspect mai mult sau mai puţin plat.

Culoarea, primăvara, la mascul, e verzuie-galbenă-pământie pe spate, mai târziu gălbui-cafenie, pe laturile capului, trunchiului şi cozii cu câte o dungă longitudinală cafenie închis, ventral gălbuie deschis fără pete. Vârful cozii, pe partea inferioară, e galben-portocaliu, cu pete mari, negricioase, deasupra cu o dungă albă-albăstruie. Cloaca e galben-portocalie, umflătura cloacală e neagră-cenuşie, ca şi talpa membrelor posterioare. Femela are dungile laterale cafenii şi mai late decât la mascul. Către sfârşitul lunii iunie, adulţii părăsesc apa şi capătă o coloraţie roşiatică sau galbenă-cafenie deschis, iar dungile laterale ies bine în evidenţă.

Este o specie montană, nepretenţioasă pentru reproducere la calitatea apei, dar puţin rezistentă la căldură. Tolerează relativ bine ape poluate, deşi preferă ape limpezi, reci, cu pH acid. Adulţii sunt preponderent tereştrii. Spre sfârşitul lunii martie, prin mlaştinile mici din regiunile muntoase ies mai întâi masculii; apoi peste 3 - 4 săptămâni, apar femelele şi are loc reproducerea. După depunerea ouălor părăsesc apa şi se retrag pe sub pietre, sub muşchi, sub trunchiuri putrezite. Preferă zonele împădurite. Hibernează pe uscat, rareori în apă.

Tritonul alpin

Triturus alpestris

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Urodela
Familia: Salamandridae

Tritonul alpin
Are dimensiuni medii. Masculul are 8-10 cm, femela 11-12 cm. Corpul e îndesat, capul ceva mai lung decât lat. Irisul este galben-auriu, pătat cu negru. Degetele sunt libere, scurte şi turtite. Coada e ascuţită terminal, cu câte o muchie inferioară şi superioară, de lungime egală sau mai scurtă decât corpul. Pori evidenţi pe cap şi în regiunea parotidelor. Cât stă în apă, pielea este netedă; pe uscat devine aspră pe partea dorsală. Dinţii vomero-palatini sunt convergenţi către anterior. Limba e mică, liberă pe margini.

Masculii, în timpul reproducerii, au spatele viu colorat, cenuşiu sau albastru intens, violet sau purpuriu, fie uniform, fie cu marmorări întunecate. Pe laturile capului, gâtului şi corpului au pete negre, rotunde, mici, pe fond alb-argintiu. Abdomenul e galben-şters, portocaliu sau roşu. Câteodată au pete negre pe gât. Umflătura cloacală este pătată negricios. Creasta dorsală e alb-gălbuie, cu pete negre dispuse în zigzag. După reproducere, spatele se întunecă spre negru-albăstrui; creasta dorsală abia evidentă; degetele sunt inelate cu negru. Femelele, pe spate, sunt cafenii, cenuşii-negricioas sau măslinii, nepătate sau cu zone marmorate mai întunecate. Gâtlejul e uneori pătat negricios. Cloaca şi marginea inferioară a cozii sunt roşu-portocaliu, cu pete rotunjite, negre. Pe uscat, spatele e foarte întunecat, aproape negru.

Larvele au la naştere 7-8 mm, creasta dorsală şi codală late, pătate cu mult negru, iar spatele cafeniu cu două dungi întunecate. În timpul fazei larvare, coloraţia se schimbă, devenind cafenie-măslinie deschis cu reflexe argintii pe abdomen şi pe laturile corpului. După 3 luni, pierd branhiile externe şi au 40-70 mm.

Mai acvatică decât celelalte specii de tritoni, rămânând în apă până toamna târziu. Iernează sub pietre, muşchi, sub rădăcina arborilor, dar de preferinţă între plante submerse din bălţi mici. Preferă ape curate reci, oligotrofe, fără vegetaţie. Destul de pretenţioasă faţă de calitatea apei. Poate fi găsită şi în ape lin curgătoare. Iernează uneori în apă în special în tăurile de munte, adânci, fără peşte. Apare de la 500 m altitudine şi poate urca până la 2000 de metri.