Parcul Naţional Călimani

Amplasare: În raza administrativă a comunelor Răstoliţa, Lunca Bradului
Suprafaţa: 11000 ha
Acces: Din comuna Răstoliţa pe drumul forestier Răstoliţa-Tihu, Mijlocu, 9 km până la limita Parcului. Din comuna Lunca Bradului pe drumul forestier Ilva şi Ilişoara 15 km până la limita sudică a Parcului.
Tipul rezervaţiei: Mixtă

Aspecte geologice / geomorfologice
Parcul Naţional Munţii Călimani Sud se află în regiunea vulcanică cea mai importantă din ţară, importanţă care rezidă atât din întinderea sa cât şi ca amploare - volum de rocă precum durata în timp a erupţiilor. Munţii Călimani aparţin de grupul de munţi vulcanici ai Carpaţilor Orientali, constituit dintr-o uriaşă construcţie vulcanică aşezată pe un substrat format din şisturi cristaline caracteristice Carpaţilor şi sedimentele mezozoice ale bazinului ardelean. Elementul principal al munţilor Călimani îl constituie caldera ce reprezintă şi limita Parcului Naţional Călimani Sud, cu un diametru de cca 10 km formată în urma activităţilor vulcanice din pliocen şi care este deschisă spre nordul masivului. Din punct de vedere geologic masivul are o structură simplă. Structurile geologice mai vechi sunt constituite din sedimente vulcanice pontice-brecii. Structurile geologice mai noi ale munţilor Călimani sunt constituite din roci efuzive scurgeri de lave.
În zona Negoiului Românesc s-au format şi stocuri de sulf exploatate până nu demult. Structura geomorfologică a Munţilor Călimani Sud se aseamănă cu cea a Munţilor Gurghiu şi Harghita, din lanţul eruptiv sudic. În partea vestică se întind platouri alcătuite din aglomerate, piroclastite şi lave, iar în partea estică se înalţă formaţiuni vulcanice care domină cu câteva sute de metri platourile vestice.

Masivitatea întregului munte este accentuată de prezenţa unor arii coborâte, cu depresiunile marginale, Topliţa şi Defileul Mureşului între Topliţa şi Deda. Regiunea este dominată de culmea înaltă, care, în parte, constituie marginea calderei: Călimanul (2013 m), Iezerul Călimanului (2031 m), Bradu Ciont (1899 m), Răchitiş (2021 m), Pietricelu (1993 m), Negoiul Unguresc (2081 m), Pietrosul (2100 m) etc. Energia reliefului este concretizată prin valori de 500-800 m, cele maxime înregistrându-se în jurul calderei. Altitudinea minimă din Parcul Naţional Călimani Sud propus este de 900 m (limita sudică Tihu), iar altitudinea maximă este de 2100 m (Vârful Pietrosul), diferenţă de 1200 m. În zona Parcului Naţional Căliman Sud, versanţii cu înclinaţii de peste 30 de grade reprezintă din totalul suprafeţelor procentul de 77.6%, cu o expunere accentuată la eroziunea solurilor. Înfiinţarea unei arii protejate ar oferi un control riguros.

Aspecte hidrologice
Zona protejată se extinde în două bazinete hidrografice - Răstoliţa şi Ilva, colectând apele a numeroase pâraie secundare cu debite permanente, unele apropiindu-se de 1 mc /secundă . Afluenţii principali a pârâului Răstoliţa sunt pâraiele Mijlocu, Tihu, a căror debite vor fi captate de un baraj hidrotehnic în construcţie la limita sudică a Parcului Naţional. Afluenţii principali a pârâului Ilva sunt Pietrosu, Negoiu, Drăguşa, Ilişoara Mare, Ilişoara Mică. O parte din debitele lor vor fi captate şi conduse printr-un tunel subteran în valea Răstoliţa la barajul hidrotehnic.

Vegetaţie
Vegetaţie naturală este reprezentativă pentru munţii Carpaţi, cu 25 de endemisme carpatice şi numeroase rarităţi, fondul forestier este dominat de păduri natural fundamentale (91%), iar fauna este bine reprezentată prin carnivorele mari (urs, lup, râs), ocrotite pe plan internaţional. Vegetaţia este variată, cu o pregnantă notă de originalitate. Cu uşurinţă se pot distinge în munţii Călimani următoarele etaje de vegetaţie:
• etajul montan mijlociu
• etajul montan superior
• etajul subalpin (expresiv reprezentat)
• etajul alpin

Etajul montan mijlociu este dominat de fitocenoze lemnoase aparţinând asociaţiei Chrysanthemo rotundifolio-Piceo-Fagetum.

Etajul montan superior începe de la o altitudine de aproximativ 1200 m şi are limita superioară oscilant, între 1700-1750 m altitudine. Până la 1750 m altitudine molidişurile formează arborete compacte, cu elemente florale europene, eurasiene, montan eurasiene şi alpine, circumboreale. În pajiştile montane, datorită suprapăşunatului, flora s-a degradat şi a invadat specia Nardus stricta.

Etajul subalpin se situează deasupra limitei pădurilor, între 1700 m şi 1950 m, fiindcă se acumulează un plus de căldură pe versantul sudic al munţilor Călimani. Asociaţiile dominante sunt cele de Pinetum mugi carpaticum (Jneapănul) care formează jnepenişuri dese cu exemplare ce depăşesc 2 m lungime, iar cu altitudinea la 1990 m, ating doar 40-50 de cm. Cu toate intervenţiile ciobanilor (tăiere, incendiere), jnepenişurile persistă pe toată lăţimea crestei principale a Călimanilor. Asociaţiile de Rhododendron şi Vaccinium myrtifolii-Pinetum adăpostesc multe specii de plante rare dintre care Gentiana punctata, Senecio glaberimus, Campanula rotundifolia. Sunt frecvente tufişurile de Vaccinium myrtifolium, Vaccinium vitis-idaea, speciile caracteristice pajiştilor alpine. La altitudinea de 1800-2000m, între tufele de Rhododendron kotschy şi Juniperus communis ssp. nana sunt răspândite covoare largi de Vaccinium uliginosum, asociate cu Vaccinium myrtifolium, Vaccinium vitis-idaea. Pe versanţii vârfului Izvorul Călimani, molidişurile apar amestecate cu ienupăr, aparţinând asociaţiei Piceeto-Juniperetum nanae, urcând până la 1950 m altitudine. Jnepenişurile şi ienuperetele ocupau suprafeţe întinse atât pe versanţii transilvăneni, cât şi pe cei moldoveni, în trecutul nu prea îndepărtat, dar au fost defrişate şi incendiate pe mari suprafeţe. Jnepenişurile persistă pe toată lăţimea crestei principale a Călimanilor pe partea versantului sudic, dar sunt necesare de luat măsuri prompte pentru stoparea fenomenului de distrugere.

Etajul alpin este dominat de pajiştile alpine din jurul vârfurilor care au peste 1800 m altitudine. Ciclul de vegetaţie fiind foarte scurt, speciile înfloresc în aceeaşi perioadă de timp. Aici temperaturile medii anuale negative, curenţii permanenţi, reci de aer, cantitatea mare de zăpadă, care persistă în cotloane şi vara, troficitatea foarte scăzută a solului şi radiaţiile ultraviolete puternice limitează existenţa speciilor. Asociaţia dominantă este de Agrostio-Juncetum. În jurul vârfurilor Juncus trifidus acoperă solul în proporţii de până la 80-90%. Cealaltă specie foarte răspândită este Festuca airoides. Vegetaţia alpină din munţii Călimani Sud a rămas în stare naturală datorită accesibilităţii dificile a crestei Călimanilor. Observaţiile ne arată că aceste comunităţi sunt foarte vulnerabile la factorii de mediu şi factorii antropogeni, se regenerează extrem de greu. Din această cauză, populaţiile sunt reprezentate prin exemplare puţine şi dispar uşor în urma acţiunii factorilor perturbatori. Principalele pericole sunt păşunatul şi turismul necontrolat. Experienţele au demonstrat că în această zonă, cu productivităţi scăzute de masă verde pentru animale, nici cu administrare de îngrăşăminte nu s-au obţinut productivităţi semnificative. Toate aceste aspecte ne îndeamnă să păstrăm nealterate pajiştile alpine, care ne încântă vara în perioada înfloririi.

Fauna
În Europa carnivorele mari sunt specii periclitate şi au fost exterminate în multe din fostele areale. Munţii Călimani Sud sunt o zonă în care lupul, ursul si râsul sunt prezenţi în densităţi apropiate condiţiilor naturale. Lupii şi urşii sunt prezentaţi în Anexa II ca specii strict protejate, iar râsul apare în Anexa III ca specie protejată în "Convenţia privind Fauna Sălbatică din Europa si Habitatele Naturale" (Convenţia de la Berna) din 19 septembrie 1979. Râşii (Lynx lynx L) se consideră a fi în densităţi optime, adică 1 râs/10000 ha. Aceste populaţii sunt importante deoarece reprezintă o sursă importantă de variabilitate genetică.

Pe teritoriul Parcului Naţional Călimani, carnivorele mari reprezintă componente distincte ale ecosistemelor forestiere şi depind în măsură foarte mare de abundenta ierbivorelor în privinţa hranei si a habitatului. În etajul montan superior, principalul ierbivor este cerbul (Cervus elaphus L.), efectivele de căpriori (Capreolus capreolus L.) şi de mistreţi (Sus scrofa) fiind mici. Pisica sălbatică (Felix silvestris Schreber.) este puternic concurat de râşi, dar se pot observa în etajul montan inferior. Jderul de copac (Martes martes L.) găseşte condiţii favorabile în arboretele seculare de amestecuri de răşinoase şi foioase, în scorburile arborilor bătrâni. Vidra (Lutra lutra) nu a mai putut fi observată în ultimii ani lângă pâraiele montane cu păstrăvi. Cauza este braconajul, care a decimat şi populaţiile de păstrăvi (Salmo trutta fario L.), prezentă încă în anii 80 în număr optim în pâraiele Răstoliţa-Tihu, Răstoliţa-Mijlocu, Ilva Mare, Ilva Mică, Pietrosu, Negoiu, Drăguşa.

Ornitofauna datorită particularităţilor fizico-geografice, floristice şi peisagistice este diversă. În Munţii Călimani Sud au fost identificate 135 de specii, reprezentând 56% din fauna ornitologică din Carpaţii României. Condiţiile aspre ale înălţimilor masivului Călimani, prezenţa în tot cursul anului a oamenilor ce lucrează la exploatarea minieră de pe Negoiul Românesc şi turmele de oi cu numeroşi câini de pază au determinat dispariţia din fauna munţilor Călimani a cocoşului de mesteacăn (Lyrurus tetrix L.). Ultimele exemplare s-au semnalat la Iezerul Călimanilor în anul 1969. În luna noiembrie a anului 1968, pe Răchitiş, au fost observaţi 6 cocoşi şi 3 femele de cocoş de mesteacăn (Lyrurus tetrix). Din clasa Reptile amintim Vipera berus L. identificată la Răchitiş şi Coronella austriaca Laurenti.

Înfiinţarea Parcului Naţional Călimani în judeţul Mureş a fost iniţiat de Asociaţia Rhododendron în anul 1992 printr-o documentaţie ştiinţifică înaintată Academiei Române.