miercuri, 5 ianuarie 2011

Brotăcelul

Hyla arborea

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Anura
Familia: Hylidae



Brotăcel, buratec, răcănel
Are forma elegantă şi zveltă, de dimensiuni mici, lungimea la adult fiind 4-5 cm. Capul mai lat decât lung, botul scurt, rotunjit, ochii laterali, timpanul foarte vizibil. Dinţii vomerieni pe două grupe mici transversale sau uşor oblice, între choane. Membrele sunt lungi, cu discuri adezive caracteristice la vârful degetelor. Degetele anterioare sunt uşor palmate la bază, primul mai scurt decât al doilea; cele posterioare palmate până la 1/2 sau 2/3. Pe marginea internă a tarsului au un pliu distinct. Pielea e netedă, strălucitoare dorsal, granuloasă ventral (în afară de gât la mascul). Palma are tuberculi netezi, moi rotunjiţi. Masculul are un sac vocal mare, brun-gălbui, sub gât; când este gol pare un pliu al pielii; umflat apare mai mare decât capul. Orăcăitul este extrem de zgomotos, caracteristic, putându-se auzi la distanţă mare. Masculii nu au calozităţi nupţiale, dar în perioada de reproducere la baza degetului intern apar granule cornoase mici incolore.

Culoarea variază după mediu: dorsal verde deschis, galben, albăstrui-cenuşiu sau negru, uniform sau cu pete întunecate. O dungă neagră sau cafenie porneşte de la ochi, până la baza femurului, în regiunea lombară formează o buclă îndreptată în sus. Gâtul la femelă e cenuşiu-violet, la mascul cafeniu-auriu. Abdomenul este alb, degetele sunt galbene sau roz.

Este singura specie de broască arboricolă din fauna noastră. Este activă în special noaptea. Datorită coloritului ei de protecţie nu se adăposteşte, ziua stând la soare pe vegetaţie. În majoritatea timpului stă căţărată pe plante, putând urca la câţiva metri de la sol. Către iarnă se ascunde sub tufişuri, sub muşchi la marginea apelor sau chiar în apă. Specie foarte rezistentă la frig şi uscăciune. Poate face salturi mari prin aer. Se hrăneşte cu insecte zburătoare, în special muşte, pe care le prinde cu limba sa lipicioasă. Are mulţi duşmani printre păsări şi şerpi.

Specia este vulnerabilă, fiind destul de sensibilă la poluare şi uscăciune. Necesită măsuri locale de protecţie. În România este prezentă pretutindeni, cu excepţia zonei de munte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu