marți, 4 ianuarie 2011

Rădaşca

Lucanus cervus (Linnaeus, 1758)

Phylum: Arthropoda
Clasa: Insecta
Ordinul: Coleoptera
Familia: Lucanidae




Rădaşca
Statut conform UICN: Specie cu risc redus, nepericlitată. Lower Risk (LR), Least Concern (LC).

Caracterizarea imago: Corpul e alungit, masiv, negru cu luciu mat, mandibulele şi elitrele masculilor sunt brune-castanii. Antenele sunt destul de lungi, măciuca lor fiind formată din 4 articole. Dimorfismul sexual este bine pronunţat la această specie. Masculul are capul masiv şi mandibulele sub forma unor coarne ramificate, foarte mari; culoarea elitrelor este brună-castanie; lungimea corpului variază în limita 25-75 mm. La exemplare mari, lungimea coarnelor poate atinge aproape jumătate din lungimea totală a gîndacului, care este 25 - 75 mm. Femela are capul şi mandibulele potrivite ca mărime, iar culoarea elitrelor este neagră; lungimea corpului este 25-50 mm.

Habitat: Populează pădurile bătrâne cu esenţe foioase, preferând în special pădurile de cvercinee, dar poate fi întâlnită şi în zonele de silvostepă şi stepă. Deseori adulţii zboară în grădini şi parcuri.

Biologie şi ecologie: Ciclul reproductiv durează 5-6 ani, în funcţie de factorii climatici. Larva se dezvoltă în lemnul putrezit al diferitor esenţe cu frunze căzătoare (stejar, mesteacăn, frasin, etc.), hrănindu-se cu acesta. Gândacii tineri apar toamna, însă nu părăsesc camera larvară până în primavara următoare. În decursul zilei adulţii pot fi observaţi pe trunchiurile stejarilor şi altor arbori, hrănindu-se cu scurgerile acestora. Zboară în amurg în decursul perioadei mai-iulie.
Areal: Specia este răspândită în Europa, Asia Mijlocie, Crimeea, Caucaz, Africa de Nord.

Măsuri de protecţie şi conservare: Conservarea şi protejarea biotopilor caracteristici (pădurile bătrâne de cvercinee); interzicerea colectării speciei de către colecţionarii amatori; protejarea arborilor bătrâni din pădurile de foioase.
Specia este inclusă în anexele Convenţiei de la Berna ca specie rară şi ameninţată cu dispariţia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu