Tritonul carpatic

Triturus montandoni

Phylum: Chordata
Clasa: Amphibia
Ordinul: Urodela
Familia: Salamandridae

Tritonul carpatic
Masculul are 17 cm, femela 10 cm. Capul e foarte turtit dorso-ventral, mai lung decât lat. Botul e rotunjit, cu trei şanţuri longitudinale. Irisul e cafeniu închis, pătat cu galben-auriu şi roşu-arămiu. Limba e mare, mobilă, uşor protractilă şi liberă posterior. Degetele sunt scurte şi turtite, la mascul cele posterioare cu câte un tiv de piele mai mult sau mai puţin îngust. Coada este puternic comprimată, terminându-se printr-un vârf filiform, pe care se continuă foarte îngust muchiile, dorsală şi ventrală, ale cozii. Coada este mai lungă decât corpul. Orificiul cloacal e longitudinal la mascul, la femelă e conic şi circular, cu aspect de rozetă. Paratoidelesunt clare. Spatele e neted sau cu rugozităţi fine; ventrul e neted. Dinţii vomero-palatini în două şiruri apropiate anterior şi depărtate posterior, formând un "Y" răsturnat. Femela se aseamănă cu cea de Tr. Alpestris, dar ceva mai mare şi mai rotunjită decât masculul. Masculul în perioada reproducerii are câte o muchie longitudinală pe laturi, spatele având aspect mai mult sau mai puţin plat.

Culoarea, primăvara, la mascul, e verzuie-galbenă-pământie pe spate, mai târziu gălbui-cafenie, pe laturile capului, trunchiului şi cozii cu câte o dungă longitudinală cafenie închis, ventral gălbuie deschis fără pete. Vârful cozii, pe partea inferioară, e galben-portocaliu, cu pete mari, negricioase, deasupra cu o dungă albă-albăstruie. Cloaca e galben-portocalie, umflătura cloacală e neagră-cenuşie, ca şi talpa membrelor posterioare. Femela are dungile laterale cafenii şi mai late decât la mascul. Către sfârşitul lunii iunie, adulţii părăsesc apa şi capătă o coloraţie roşiatică sau galbenă-cafenie deschis, iar dungile laterale ies bine în evidenţă.

Este o specie montană, nepretenţioasă pentru reproducere la calitatea apei, dar puţin rezistentă la căldură. Tolerează relativ bine ape poluate, deşi preferă ape limpezi, reci, cu pH acid. Adulţii sunt preponderent tereştrii. Spre sfârşitul lunii martie, prin mlaştinile mici din regiunile muntoase ies mai întâi masculii; apoi peste 3 - 4 săptămâni, apar femelele şi are loc reproducerea. După depunerea ouălor părăsesc apa şi se retrag pe sub pietre, sub muşchi, sub trunchiuri putrezite. Preferă zonele împădurite. Hibernează pe uscat, rareori în apă.